#Publicații economice

Coface Top 500 Companii ECE: Creșterea vânzărilor revine, însă profitabilitatea rămâne sub presiune

În 2025, cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est (ECE) au revenit pe o traiectorie de creștere, susținute de consumul populației și de investițiile publice. Totuși, creșterea vânzărilor nu a fost însoțită de o îmbunătățire a profitabilității. Costurile tot mai ridicate cu forța de muncă, cererea externă slabă și concurența internațională în creștere au continuat să pună presiune asupra marjelor.

Cea de-a 18-a ediție a clasamentului Coface Top 500 ECE evidențiază o creștere cumulată a cifrei de afaceri de 2,9%, până la 1,12 trilioane de euro, în condițiile în care peste două treimi dintre companiile incluse în clasament au raportat vânzări mai mari. Cu toate acestea, profitul net a rămas aproape neschimbat, la 34,9 miliarde de euro, ceea ce a condus la o scădere a marjei nete de la 3,2% la 3,1%.

 

Companiile din Top 500: creșterea revine, însă profitabilitatea rămâne sub presiune

Redresarea economică a Europei Centrale și de Est a continuat în 2025, ritmul mediu de creștere a PIB ajungând la 2,4%. Consumul gospodăriilor a rămas principalul motor al creșterii, susținut de majorarea salariilor reale și de condițiile favorabile de pe piața muncii, în timp ce proiectele de infrastructură și energie finanțate din fonduri europene au stimulat investițiile. În schimb, industriile orientate către export au evoluat într-un context mai dificil, pe fondul cererii slabe din Germania și al tensiunilor comerciale care au afectat comerțul global.

La nivel agregat, creșterea vânzărilor în rândul celor mai mari companii din regiune nu s-a tradus într-o îmbunătățire a profitabilității. Salariile au continuat să crească într-un ritm superior productivității, costurile de finanțare au rămas ridicate, iar mai multe companii industriale importante au raportat pierderi semnificative. În consecință, numărul companiilor care au încheiat anul pe pierdere a crescut de la 65 la 74.

Provocarea reală este transformarea creșterii în profitabilitate sustenabilă. În contextul creșterii costurilor cu forța de muncă și al intensificării concurenței, companiile din Europa Centrală și de Est vor trebui să își îmbunătățească productivitatea, să genereze mai multă valoare adăugată și să avanseze pe lanțul valoric.

 

Aceste elemente vor face tot mai mult diferența între companiile care reușesc să valorifice un context de piață mai favorabil și cele care nu reușesc să transforme creșterea economică în câștiguri durabile,

 explică Mateusz Dadej, Economist Regional, Coface ECE.

 

Evoluții la nivel de țări: Polonia își menține poziția de lider, iar România câștigă teren

Poloniaîși păstrează poziția de lider incontestabil al clasamentului, cu172 de companii incluse în Top 500, beneficiind de avantajul unei piețe interne de mari dimensiuni. Companiile orientate către consum au înregistrat rezultate deosebit de bune, în timp ce sectoarele de rafinare, industria chimică și mineritul de cărbune au continuat să exercite presiuni asupra profitabilității.

Cehia a consemnat o creștere solidă, susținută în mare măsură de industria auto, în timp ce Ungaria a beneficiat de performanțe puternice în sectoarele electronic și retail, pe fondul dificultăților întâmpinate de producția de baterii și de industria auto.

Dintre cele patru mari economii ale regiunii, România s-a remarcat printr-o evoluție deosebit de favorabilă, cifra de afaceri cumulată a companiilor incluse în clasament crescând cu 6,2%, susținută în principal de rezultatele din retail și din sectorul auto.

 

Companiile-cheie: stabilitate în fruntea clasamentului, noi motoare de creștere își fac apariția

Primele șapte poziții din clasament au rămas neschimbate. Orlen și-a menținut poziția de lider, în timp ce Škoda Auto din Cehia a rămas pe locul al doilea și a înregistrat cel mai mare profit net din clasament. Jeronimo Martins Polska, operatorul lanțului de magazine Biedronka, lider pe piața din Polonia, și-a păstrat poziția a treia, confirmând reziliența companiilor orientate către consum.

Mai jos în clasament, ascensiunea unor companii active în domenii precum investițiile în centre de date, noile capacități de producție din industria auto și sectorul energetic evidențiază o schimbare mai amplă a surselor de creștere din Europa Centrală și de Est.

 

Tendințe sectoriale: modelul de creștere al regiunii ECE se transformă

Industria rămâne principalul pilon al economiei din Europa Centrală și de Est, însă sursele de creștere devin tot mai diversificate. Sectorul auto și al transporturilor a fost cel mai bine reprezentat în clasament, cu 94 de companii, deși performanțele au fost mixte, pe fondul cererii încă slabe din Europa și al intensificării concurenței din partea producătorilor chinezi.

În același timp, comerțul cu amănuntul a beneficiat de creșterea consumului gospodăriilor, iar sectorul construcțiilor s-a extins într-un ritm accelerat, susținut de proiectele de infrastructură finanțate din fonduri europene. Totodată, industria de apărare începe să se contureze ca un nou motor de creștere, cele patru mari companii din sector incluse în clasament înregistrând o creștere cumulată a cifrei de afaceri de 49%.

În schimb, sectoarele de rafinare, industrie chimică și metalurgie au continuat să se confrunte cu dificultăți, pe fondul scăderii prețurilor materiilor prime, al cererii industriale reduse și al concurenței internaționale tot mai puternice.

Europa Centrală și de Est și-a construit competitivitatea pe o bază industrială solidă și pe integrarea strânsă în lanțurile de aprovizionare europene. Aceste atuuri rămân importante, însă mediul de afaceri se schimbă.

 

Companiile care vor avea succes vor fi cele capabile să combine această forță industrială cu un nivel mai ridicat de productivitate, o flexibilitate sporită și capacitatea de a răspunde rapid noilor oportunități de creștere,

menționează Jarosław Jaworski, CEO pentru Coface Europa Centrală și de Est. 

 

Piața muncii: accent tot mai puternic pe productivitate

Companiile din Top 500 au avut 2,53 milioane de angajați în 2025, cu 1,3% mai mult decât în ediția precedentă a clasamentului.

Totuși, această creștere a fost determinată în principal de modificările intervenite în componența clasamentului. Analizate pe o bază comparabilă, efectivele de personal au rămas în mare parte stabile, reflectând o abordare mai prudentă în materie de recrutare și continuarea investițiilor în automatizare și creșterea productivității.

 

Perspective: creștere moderată, incertitudinile persistă

Coface estimează o creștere a PIB-ului regiunii CEE de 2,3% în 2026 și de 2,6% în 2027, susținută în principal de consumul privat, investiții și majorarea cheltuielilor pentru apărare.

Creșterea cheltuielilor publice în Germania ar putea sprijini treptat exportatorii din Europa Centrală și de Est. Cu toate acestea, tensiunile comerciale și intensificarea concurenței la nivel internațional rămân surse importante de risc.

În condițiile în care marjele sunt deja reduse, provocarea pentru cele mai mari companii din regiune nu mai este doar să crească, ci să transforme această creștere în profitabilitate sustenabilă.

Autori și experți

Aprofundați evaluarea completă a riscului de țară

Polonia

 

A3 A3