Energie

În anii 2025 și 2026, peisajul energetic va fi marcat de un contrast între oferta excesivă de petrol, o piață a gazelor naturale în curs de stabilizare și creșterea continuă a energiilor regenerabile.

Piața petrolului intră într-o fază de supraproducție. Ridicarea treptată a restricțiilor OPEC+ în 2025, combinată cu creșterea volumelor de extracție din Brazilia, Guyana, Canada și Statele Unite, va genera un surplus semnificativ de ofertă. Această dinamică va depăși cererea, într-un context caracterizat de o creștere economică globală moderată, de progresul tranziției energetice și de un consum mai puțin viguros în China. Ca urmare, prețul mediu al țițeiului Brent se va situa în jur de 68 USD în 2025, cu aproximativ 12 USD mai puțin decât în 2024. În contextul unei oferte abundente, Coface se așteaptă ca acesta să se tranzacționeze la o medie de aproximativ 60 USD în 2026.

Piața mondială a gazelor naturale se stabilizează treptat: cererea rămâne moderată, prețurile sunt mai puțin volatile, iar Europa își asigură mai bine aprovizionarea datorită GNL. În 2026, această normalizare ar trebui să se consolideze odată cu punerea în funcțiune a noilor capacități de lichefiere din Statele Unite, Qatar și Canada, oferind mai multă flexibilitate și contribuind la stabilizarea prețurilor pe termen lung.

Energiile regenerabile continuă să crească, dominate de energia solară și eoliană, și se preconizează că vor depăși cărbunele în producția mondială de energie electrică până în 2026. Asia, condusă de China, rămâne forța motrice din spatele acestei creșteri, datorită rolului său în producția de tehnologii verzi și controlului asupra lanțurilor de aprovizionare cu metale critice. În Europa, dinamica investițiilor rămâne puternică, susținută de planul REPowerEU. În Statele Unite, creșterea rămâne robustă, dar mediul politic și de reglementare generează mai multă incertitudine, în special în ceea ce privește modificările stimulentelor federale și ale condițiilor de acces pe piață.

Oferta abundentă de petrol, creștere moderată a cererii

La sfârșitul anului 2025, indicatorii fundamentali ai pieței petrolului indică faptul că anul 2026 va începe cu o situație de supraofertă susținută. Se preconizează că oferta globală va crește cu peste 2 milioane de barili pe zi (mb/d) în 2026. Această creștere rămâne cu mult peste cerere, care se preconizează că va crește cu 0,8-1 mb/d, pe fondul încetinirii industriale globale, al tensiunilor comerciale persistente și al accelerării tranziției energetice în economiile avansate și în China. Prin urmare, piața intră în 2026 cu un surplus structural, consolidat de inerția proiectelor deja în curs de desfășurare.

În acest context, se preconizează că prețurile vor rămâne pe o tendință descendentă. După ce se va stabiliza la aproximativ 68 USD la sfârșitul anului 2025, prețul Brent ar putea atinge o medie de aproximativ 60 USD în 2026, cel mai scăzut nivel înregistrat din 2021. Prima jumătate a anului pare să fie cea mai vulnerabilă, din cauza sosirii simultane a unor noi volume și a unei cereri încă limitate de slăbiciunea sectorului manufacturier. A doua jumătate a anului rămâne mai incertă: evoluțiile sancțiunilor împotriva Rusiei, Iranului și Venezuelei, deciziile OPEC+ privind cotele, reacția producătorilor americani de șist la prețurile mai mici și traiectoria creșterii globale vor fi principalii factori susceptibili să influențeze dinamica prețurilor.

Deși traiectoria producției OPEC+ rămâne incertă, se preconizează că creșterea ofertei în 2026 va fi determinată în principal de țările care nu fac parte din OPEC+. Statele Unite vor rămâne cel mai mare producător mondial, dar se preconizează că contribuția lor marginală va scădea: prețurile contractelor futures WTI rămân aproape de pragul de rentabilitate pentru noile sonde de șist — în general între 55 și 65 USD — ceea ce frânează investițiile, mai ales pe fondul creșterii costurilor datorate tarifelor la oțel. Deși producția din bazinele de șist este incertă, zăcămintele convenționale din Alaska și cele offshore din Golful Mexic vor continua să ofere un sprijin moderat pentru creștere. În același timp, producția offshore globală va rămâne un motor important în 2026, susținută de punerea în funcțiune a unor noi platforme FPSO în Brazilia și Guyana, precum și de creșterea stabilă din Norvegia. Canada își va continua extinderea exploatărilor de nisipuri bituminoase, în timp ce accelerarea dezvoltării zăcământului de șist Vaca Muerta din Argentina va contribui, de asemenea, la creșterea ofertei globale.

Creșterea cererii de petrol va rămâne modestă în 2026. Economiile emergente vor reprezenta cea mai mare parte a creșterii cererii. Se preconizează că India va deveni principalul motor al cererii începând cu 2026, susținută de o creștere susținută și de electrificarea încă limitată a parcului său auto, în timp ce China va înregistra o creștere mai slabă a consumului din cauza unei încetiniri structurale și a electrificării rapide a transporturilor. În Europa, tranziția energetică va continua să reducă treptat anumite utilizări ale petrolului.

Se preconizează că combinația dintre cererea moderată și oferta abundentă va duce la o acumulare a stocurilor în 2026, menținând piața în surplus și exercitând o presiune susținută asupra prețurilor țițeiului. În acest context, performanța companiilor petroliere va rămâne mixtă: marile companii integrate vor beneficia de reziliența activităților lor din aval și petrochimice, în timp ce producătorii cu costuri ridicate — în special unii actori din sectorul șistului din SUA și proiectele offshore complexe — își vor vedea marjele de profit comprimate. În schimb, se preconizează că marjele de rafinare vor rămâne solide în 2026, susținute de prețurile scăzute ale țițeiului și de capacitatea de rafinare în scădere din Europa și Statele Unite, ceea ce menține prețurile produselor rafinate la un nivel ridicat.

Creșterea ofertei globale de GNL remodelează piețele de gaze

Spre deosebire de iernile de după 2022, când Europa a reușit să-și refacă stocurile de gaze la niveluri apropiate de 95–100%, continentul intră în iarna 2025–2026 cu niveluri semnificativ mai scăzute: 83% în medie și 79% în Europa de Nord-Vest. În ciuda acestor stocuri la niveluri istorice scăzute, prețurile gazelor naturale din Europa au rămas remarcabil de stabile. Această slăbiciune (relativă) persistentă a pieței poate fi explicată în primul rând prin factorul dominant care redefinește în prezent echilibrul global al pieței gazelor naturale: creșterea rapidă a ofertei globale de GNL. În special, abundența de GNL din SUA, disponibilă în mod flexibil și în volume tot mai mari, reduce automat importanța strategică a stocurilor europene. Statele Unite se impun ca centru de stocare de facto, furnizor-cheie și punct de referință al prețurilor pentru piața mondială a gazelor naturale, ceea ce reduce sensibilitatea Europei la propriile niveluri de stocuri. Dincolo de Statele Unite, se preconizează că capacitatea de lichefiere va crește semnificativ la nivel mondial, în special în Canada și Qatar.

Într-un context în care se preconizează că cererea europeană (ajustată sezonier) va rămâne, în linii mari, stabilă, extinderea ofertei globale de GNL va contribui la stabilizarea prețurilor TTF. Se preconizează că acestea vor rămâne cu mult sub nivelul maxim atins în 2022, când prețurile au depășit, în medie, 120 EUR/MWh. Cu toate acestea, prețurile nu vor reveni la nivelurile înregistrate în perioada 2018–2019, care se situau în jurul valorii de 15–20 EUR/MWh. Având în vedere că prețul mediu TTF se va stabiliza la aproximativ 28–30 EUR/MWh în 2026, acest lucru ar reflecta o piață mai relaxată, care rămâne totuși, din punct de vedere structural, mai scumpă decât înainte de criza energetică.

Creșterea ofertei globale de gaze va duce la o moderare a prețurilor, dar va exista o excepție în Statele Unite. Prețul Henry Hub ar putea crește ușor, rămânând totuși mai scăzut decât orice alt preț regional. Această creștere relativă se datorează nivelurilor mai scăzute ale stocurilor, o consecință directă a expansiunii rapide a exporturilor de GNL din SUA, care absorb o pondere tot mai mare din producția internă. În acest context, se preconizează că diferența dintre TTF și Henry Hub va continua să se reducă în 2026, după ce, la sfârșitul anului 2025, va atinge cel mai scăzut nivel de la criza energetică din 2022. Cu toate acestea, Statele Unite vor rămâne într-o poziție concurențială favorabilă.

Dincolo de Europa și Statele Unite, piețele de gaze vor continua să fie dominate în 2026 de Asia, care va rămâne principala sursă a cererii globale. Consumul din această regiune va crește moderat, impulsionat de India și Asia de Sud-Est, în timp ce China va înregistra o creștere mai moderată. Abundența de GNL disponibilă la nivel mondial ar trebui să mențină prețurile asiatice (JKM) la niveluri moderate, cu mult sub tensiunile observate în 2022, deși va persista o primă asiatică din cauza concurenței dintre cumpărători pentru asigurarea încărcăturilor.

Expansiunea energiilor regenerabile va fi impulsionată de energia solară

În 2026, energiile regenerabile își vor continua expansiunea puternică. Energia solară va înregistra cea mai semnificativă creștere, urmată de energia eoliană. Deși energiile regenerabile au reprezentat doar 14,6% din mixul energetic primar în 2024, se preconizează că ponderea acestora în producția de energie electrică (32%) o va depăși pe cea a cărbunelui până în 2026. Totuși, această creștere va evidenția provocările tot mai mari asociate integrării energiilor regenerabile în sistemele electrice.

Disparitățile regionale vor rămâne pronunțate. Asia va rămâne principalul motor al creșterii, condusă de China — care va reprezenta mai mult de jumătate din capacitățile adăugate la nivel global — și de India, unde expansiunea se accelerează. Europa va continua să-și mărească capacitatea, dar progresul său va fi împiedicat de blocaje în rețea, întârzieri administrative, costuri ridicate de finanțare și dificultăți de integrare. În Statele Unite, dinamica rămâne puternică datorită Legii privind reducerea inflației, dar este subminată de un mediu de reglementare mai incert: posibile modificări ale anumitor credite fiscale, restricții mai stricte la import, dificultăți întâmpinate de mai multe proiecte eoliene offshore și proceduri de autorizare mai stricte pe terenurile federale. În economiile emergente din afara Asiei, creșterea va rămâne mai inegală, adesea limitată de accesul la finanțare și de infrastructura slabă de energie electrică.

Variabilitatea ofertei de energie solară și eoliană va spori nevoia de flexibilitate, stocare și consolidare a rețelei, în timp ce proliferarea episoadelor de supraproducție va necesita o gestionare mai precisă a echilibrării și a interconexiunilor. În același timp, electrificarea sectoarelor de utilizare — încălzire, transport, industrie — va necesita investiții masive în infrastructură. Viitorul energiilor regenerabile va depinde, așadar, atât de capacitatea de a integra această producție, cât și de adăugarea de noi capacități.

Riscurile legate de lanțurile de aprovizionare vor rămâne ridicate. China domină producția de module solare, componente intermediare și echipamente cheie, precum și extracția și, mai ales, rafinarea pământurilor rare, care sunt esențiale pentru turbinele eoliene. Această concentrare expune sectorul la vulnerabilități geopolitice și industriale.

În ciuda creșterii puternice a numărului de instalații, marjele producătorilor de echipamente rămân sub presiune. Potrivit AIE, prețurile produselor fotovoltaice din China au scăzut cu peste 60 % începând cu 2023, reducând marjele la aproximativ 10 % și generând pierderi cumulate de aproximativ 5 miliarde USD de la începutul anului 2024. În sectorul energiei eoliene, producătorii din afara Chinei au înregistrat, de asemenea, pierderi de aproximativ 1,2 miliarde USD anul trecut, ceea ce reflectă un mediu caracterizat de costuri ridicate și tensiuni persistente în lanțul de aprovizionare.