Rusia (Federația Rusă)

Mașina economică rusă își pierde avântul

Economia rusă intră în anul 2026 într-o stare de slăbiciune persistentă, care este chiar semnificativ mai gravă decât cea din 2025. Creșterea economică va continua să fie împiedicată de erodarea continuă a veniturilor din petrol, care au scăzut cu 24% pe parcursul întregului an 2025 din cauza sancțiunilor internaționale mai severe (636 de sancțiuni, în principal comerciale și financiare, de la începutul conflictului) și a atacurilor ucrainene care au redus capacitatea de rafinare și de încărcare în porturi. Includerea companiilor Rosneft și Lukoil – cei doi principali producători de petrol ai țării – pe lista entităților sancționate de SUA în octombrie 2025 a dus, de asemenea, la creșterea costurilor logistice, prin restricționarea accesului la serviciile maritime și prin intensificarea utilizării flotei „din umbră”, o proporție tot mai mare din aceasta operând sub pavilioane de conveniență sau pavilioane necunoscute. Strategia permite menținerea fluxurilor, dar cu prețul unor riscuri operaționale mai mari și al unor marje mai reduse. Prin urmare, exporturile vor rămâne pe o tendință descendentă, în ciuda reorientării masive continue către Asia (și în special către China), care se preconizează că va rămâne principala piață de desfacere pentru țițeiul rusesc în 2026.

Începând din 2022, economia funcționează în regim de război, producția de armament având prioritate față de alte sectoare, în special față de sectorul extractiv, care a fost penalizat de lipsa tehnologiei occidentale. Deși acest efort va continua să susțină activitatea industrială, în special industria grea, el rămâne insuficient pentru a compensa slăbirea restului țesutului productiv. Sectorul construcțiilor, care înregistrase deja o încetinire în 2025, va suferi și mai mult ca urmare a eliminării subvențiilor ipotecare în 2024. Agricultura (10 % din veniturile din exporturi în 2025) va continua să aducă o contribuție semnificativă la economie, dar potențialul său rămâne limitat de dependența de condițiile meteorologice și de scăderea forței de muncă din Asia Centrală.

Consumul privat va rămâne una dintre verigile slabe ale activității economice, afectat de o inflație persistent ridicată (5,6% în decembrie 2025), în ciuda unei scăderi, și de ratele dobânzilor de referință menținute la un nivel foarte restrictiv (16% la momentul redactării prezentului raport). Investițiile publice vor rămâne concentrate pe prioritățile militare și pe reconstrucția infrastructurii strategice, cu un impact limitat asupra sectoarelor civile. În sectorul privat, companiile vor continua să-și reducă sau să-și amâne planurile de expansiune din cauza accesului mai dificil la echipamente importate, a întârzierilor în aprovizionare și a unui mediu de reglementare instabil. Aceste limitări vor fi agravate de piața muncii care rămâne în continuare restrânsă. Reducerea forței de muncă disponibile, cauzată de recrutarea militară, scăderea imigrației și îmbătrânirea populației, generează deficite persistente care determină creșterea costurilor forței de muncă și afectează productivitatea. În cele din urmă, în ciuda aprecierii semnificative a rublei în 2025 (de la 115 la 91 RUB/EUR între ianuarie și decembrie), volatilitatea valutară va rămâne ridicată și va fi alimentată de scăderea fluxurilor de valută străină și de utilizarea tot mai frecventă a sistemelor alternative de plată pentru exporturi.

Finanțele publice vor continua să se deterioreze

Bugetul va rămâne deficitar în 2026, într-un context în care prioritățile militare și de securitate absorb o pondere tot mai mare din cheltuieli (40% în 2025) și împiedică orice posibilitate de ajustare. În ciuda măsurilor de austeritate fiscală aplicate începând cu 2025 — o majorare a TVA-ului de la 20% la 22% (cu excepția bunurilor de primă necesitate), o majorare a impozitului pe profit la 25 % și introducerea unui impozit pe venit mai progresiv — veniturile vor crește lent și nu vor compensa creșterea cheltuielilor, care este afectată de reducerile tot mai mari la hidrocarburi și de o economie aproape de stagnare. Finanțarea va continua să fie aproape exclusiv internă, accesul la piețele internaționale fiind blocat, ceea ce va duce la o dependență sporită de băncile locale și la costuri mai mari de serviciu al datoriei publice. Datoria publică rămâne relativ scăzută, dar profilul acesteia devine tot mai riscant din cauza scadențelor mai scurte și a unui mediu caracterizat de rate ale dobânzii ridicate în mod persistent. Fondul Național de Avuție (FNA), la care se apelează în mod regulat pentru a absorbi deficitele, își va păstra rolul de stabilizare, dar componenta sa lichidă, care a scăzut la aproximativ 4,1 trilioane de ruble, a fost redusă cu mai mult de jumătate începând cu 2022. Rezervele valutare sunt oficial ridicate, acoperind aproximativ 14-15 luni de importuri, dar o parte semnificativă (aproape jumătate), care implică în principal active investite în Uniunea Europeană, SUA și Regatul Unit, rămâne înghețată, ceea ce limitează sever utilizarea lor operațională. Situația continuă să limiteze marja de manevră a guvernului și a Băncii Naționale a Rusiei și face ca bugetul să devină din ce în ce mai sensibil la orice șocuri externe suplimentare.

Pe plan extern, Rusia își va menține excedentul comercial în 2026 (aproximativ 4 % din PIB), dar într-un context mai puțin favorabil. Exporturile vor continua să fie dominate de hidrocarburi, produse metalurgice, îngrășăminte, cereale și anumite bunuri semiprelucrate, în timp ce importurile se vor concentra în continuare pe mașini, echipamente industriale, produse electronice, produse farmaceutice și bunuri de consum intermediare. Orientarea către piețele non-occidentale, în special India, China, Turcia și Emiratele Arabe Unite, contribuie la menținerea volumelor, dar rămân provocări logistice, în special în sectorul gazelor, unde lipsa infrastructurii orientate către Asia limitează capacitatea de adaptare. Contul curent va rămâne pozitiv, susținut mai degrabă de importuri moderate decât de un ritm puternic al exporturilor, în timp ce veniturile externe vor continua să fie afectate de restricțiile financiare internaționale. Tensiunile se vor accentua odată cu intensificarea sancțiunilor secundare care vizează cumpărătorii de hidrocarburi rusești, conduse în special de SUA, precum și cu decuplarea financiară continuă față de Occident. Deși poziția externă rămâne robustă pe termen scurt datorită datoriei externe reduse, erodarea simultană a rezervelor de siguranță — fondurile suverane mobilizabile, rezervele efectiv accesibile, scăderea excedentului de cont curent — sporește vulnerabilitatea acesteia la orice șoc suplimentar, fie că este vorba de sancțiuni mai stricte, de o scădere prelungită a prețurilor la energie sau de o prelungire a războiului.

Puterea rămâne încă concentrată într-un război care dictează totul

Peisajul politic va rămâne dominat de Vladimir Putin, a cărui menținere la putere până în 2030 pare asigurată, având în vedere absența oricărei concurențe organizate și blocarea completă a sistemului politic. Regimul va continua să se bazeze pe un nucleu restrâns de loialiști din structurile de securitate, consolidând un model de guvernare bazat pe centralizare extremă și pe slăbirea puterilor instituționale de contrabalansare. Spațiul civic rămâne strict controlat: mass-media este aliniată, disidența este incriminată, supravegherea digitală este consolidată și sunt în vigoare restricții mai stricte privind utilizarea rețelelor sociale. Această presiune sistemică neutralizează orice posibilitate de opoziție organizată, dar nu exclude apariția unei nemulțumiri generalizate pe termen mediu, în cazul în care se instalează stagnarea economică.

Războiul din Ucraina va continua să influențeze deciziile politice. Forțele ruse își mențin pozițiile de-a lungul liniei frontului, iar recentele câștiguri înregistrate în anumite zone din Donbass (între Pokrovsk și Kostiantynivka) au redus riscul apariției unor fracturi deschise în cadrul aparatului militar. Cu toate acestea, pierderile umane și materiale sunt considerabile, iar o inversare a situației la nivel local ar putea submina echilibrul intern dintre diversele ramuri ale forțelor de securitate. În acest context, Moscova va menține o linie diplomatică inflexibilă: nicio deschidere față de garanțiile de securitate occidentale pentru Ucraina, refuzul prezenței trupelor NATO pe teritoriul său și disponibilitatea de a negocia numai pe baza câștigurilor teritoriale deja obținute.

Plăți

Transferurile bancare în Rusia se numără printre cele mai populare instrumente utilizate pentru plățile fără numerar, atât pentru tranzacțiile internaționale, cât și pentru cele interne. Acest lucru se datorează faptului că sunt rapide, sigure și susținute de o rețea bancară dezvoltată. În ciuda acestui fapt, numerarul rămâne unul dintre cele mai răspândite instrumente de plată utilizate de persoanele fizice.

Recuperarea creanțelor

Faza amiabilă

Faza amiabilă începe cu contactarea debitorului de către creditor, fie prin corespondență scrisă, fie prin apeluri telefonice. Dacă se ajunge la un acord, debitorului i se poate oferi un plan de plată. Perceperea dobânzii este permisă legal, dar greu de aplicat, cu excepția cazului în care există deja un acord între debitor și creditor privind plata respectivei dobânzi. Orice astfel de acord trebuie să vină în completarea oricărui acord existent între părți.

Proceduri judiciare

Sistemul judiciar rus este alcătuit din trei ramuri: sistemul judiciar obișnuit, sistemul instanțelor de arbitraj (condus de Curtea Supremă) și Curtea Constituțională (un organism unic fără instanțe subordonate; în dreptul constituțional rus, această funcție este cunoscută sub denumirea de „control constituțional” sau „supraveghere constituțională” și se ocupă de un anumit număr de litigii în care are competență de primă instanță).

Instanțele obișnuite au o ierarhie pe patru niveluri și sunt responsabile de cauzele civile și penale: Curtea Supremă a Rusiei, instanțele regionale, instanțele districtuale și instanțele de primă instanță.

Instanțele de arbitraj examinează cauze care vizează o gamă largă de aspecte contractuale, precum drepturile de proprietate, modificările contractuale, îndeplinirea obligațiilor, împrumuturile, conturile bancare și falimentul.

Cea mai înaltă instanță de apel este Curtea Supremă a Federației Ruse.

Proceduri accelerate

Legislația rusă prevede proceduri simplificate pentru anumite tipuri de cauze, în care creditorul urmărește recuperarea unei sume de cel mult 500.000 RUB de la o persoană juridică sau de 250.000 RUB de la un antreprenor individual. Conform legislației ruse, judecătorii trebuie să examineze cauzele prin proceduri simplificate în termen de cel mult două luni de la data la care instanța de arbitraj (Arbitrazh) primește cererea de chemare în judecată sau cererea inițială. Odată ce termenul pentru depunerea probelor a expirat, cauzele sunt examinate pe fond de către judecători, fără ca părțile să fie chemate să se prezinte.

Procedura ordinară

Procedura se inițiază atunci când un creditor depune o cerere de chemare în judecată la instanța de arbitraj competentă. Instanța trebuie să decidă, în termen de cinci zile lucrătoare, dacă acceptă cererea și, ulterior, să stabilească o ședință preliminară. De obicei, debitorii sunt înștiințați cu privire la pretenții atunci când li se comunică o copie a cererii de chemare în judecată, care include datele privind ședința inițială. Nu există un termen specific în care pârâții trebuie să își depună apărarea, dar, în general, aceasta trebuie făcută înainte de ședința de fond. Instanța poate stabili un termen pentru depunerea memoriului de apărare – în cazul în care acesta nu este depus, instanța va examina cauza pe baza materialelor disponibile. Perioada de pregătire preliminară asigură că cauza poate fi soluționată pe fond în cadrul unei singure ședințe de judecată. În general, cauzele trebuie soluționate pe fond în termen de trei luni de la primirea de către instanță a respectivei cereri de chemare în judecată. Litigiile comerciale mai complexe pot dura considerabil mai mult. Instanțele vor acorda, în mod normal, măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri compensatorii sau măsuri de interdicție, dar nu sunt prevăzute despăgubiri punitive.

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

O hotărâre judecătorească este executorie timp de trei ani, cu condiția ca aceasta să fi devenit definitivă. În cazul în care debitorul nu se conformează hotărârii, creditorul poate solicita executarea silită a acesteia prin intermediul serviciilor de executori judecătorești ale instanței. Hotărârile străine trebuie recunoscute ca hotărâri interne de către Curtea de Arbitraj prin procedura rusă de exequatur. Deși Rusia a semnat un număr redus de acorduri de recunoaștere și executare reciprocă cu țări străine, instanțele naționale sunt reticente în a recunoaște clauzele de competență străină.

Proceduri de insolvență

SUPRAVEGHERE

Instanțele comerciale inițiază procedura de supraveghere pentru a evalua situația financiară a debitorului și pentru a asigura bunurile acestuia. După examinarea unei cereri de insolvență depuse, instanța inițiază procedura de supraveghere. Debitorul poate solicita în mod autonom unei instanțe să inițieze supravegherea dacă achitarea creanțelor unor creditori ar face imposibilă îndeplinirea de către debitor a altor obligații, dacă executarea asupra bunurilor debitorului ar însemna încetarea activității acestuia sau dacă activitatea debitorului este insolvabilă. Se numește un administrator judiciar, cunoscut sub denumirea de administrator temporar, care trebuie să aprobe anumite tranzacții pe durata supravegherii, cum ar fi cumpărarea sau vânzarea a mai mult de cinci la sută din valoarea contabilă a bunurilor debitorului.

REABILITARE FINANCIARĂ

Scopul este de a lua toate măsurile necesare pentru a restabili solvabilitatea debitorilor și a le achita datoriile. Instanța și creditorii controlează procesul. Cererea trebuie să includă un plan de reabilitare care să asigure îndeplinirea obligațiilor debitorului. Instanța numește un administrator judiciar în calitate de administrator administrativ, care supraveghează și controlează activitatea debitorului pe durata reabilitării financiare. Administratorul administrativ examinează graficul de rambursare a datoriilor și monitorizează eventualele planuri de restructurare financiară.

Cu cel puțin o lună înainte de expirarea perioadei de reabilitare financiară, debitorul trebuie să prezinte administratorului un raport privind rezultatele reabilitării financiare. După examinarea raportului, administratorul trebuie să întocmească un aviz cu privire la măsura în care datoriile au fost achitate și la gradul de realizare a planului de restructurare financiară. Avizul este prezentat instanței, care examinează rezultatele și fie încheie procedura, fie dispune ca un administrator extern să preia conducerea societății, fie declară debitorul în faliment.

ADMINISTRAREA EXTERNĂ

Obiectivul este de a restabili solvabilitatea debitorului prin aplicarea unor măsuri speciale în cadrul unui plan de administrare externă și de a înlocui directorul general al debitorului cu un administrator extern independent. Odată ce procedura începe, instanța numește un administrator judiciar, cunoscut sub denumirea de administrator extern, care trebuie să elaboreze un plan de administrare externă care să stabilească măsurile necesare pentru restabilirea solvabilității debitorului în perioada procedurii de administrare externă. La sfârșitul acestei perioade, administratorul întocmește și prezintă un raport adunării creditorilor, împreună cu o propunere privind una dintre următoarele patru opțiuni: încheierea procedurii judiciare, în cazul în care toți creditorii au fost despăgubiți; prelungirea perioadei; încetarea mandatului administratorului extern, întrucât debitorul este acum solvabil; intrarea în administrare judiciară și depunerea cererii de faliment.

ACORD AMICABIL

Debitorii și creditorii pot încheia o înțelegere amiabilă pentru a ajusta datoriile debitorilor în condiții negociate pe parcursul oricărei proceduri de salvare. În general, o înțelegere amiabilă pune capăt atribuțiilor administratorilor judiciari numiți de instanță. În cazul în care un debitor nu respectă termenii unei înțelegeri amiabile, creditorii au dreptul să solicite unui executor judecătoresc să pună în aplicare acordul.

INSOLVENȚĂ

Scopul procedurii de insolvență este vânzarea bunurilor debitorului și utilizarea veniturilor obținute pentru a achita creanțele creditorilor în proporție cu valoarea acestora. Instanța poate iniția procedura în timpul supravegherii, reabilitării financiare sau administrării externe. Aceasta numește un administrator judiciar (administrator de insolvență) care îl înlocuiește pe directorul general al debitorului. Instanța și creditorii controlează activitatea administratorului de insolvență, care trebuie să prezinte rapoarte privind evoluția procedurii. La finalul procedurii, instanța examinează lista creanțelor satisfăcute și a celor nesatisfăcute. Dacă acestea sunt satisfăcute integral, instanța declară procedura încheiată, iar debitorul este lichidat. Dacă nu sunt satisfăcute, procedura se încheie, societatea debitoare este dizolvată, iar creanțele nesatisfăcute ale creditorilor urmează să fie anulate.

Ultima actualizare: februarie 2026