La 27 iulie 2025, Donald Trump și Ursula von der Leyen au anunțat un acord prin care se stabilește un tarif vamal de bază de 15 % pentru majoritatea produselor europene care intră în Statele Unite. Acest compromis dezechilibrat evită ce era mai rău, dar slăbește și mai mult competitivitatea europeană.
Rata de 15 % s-ar aplica la aproximativ 70 % din exporturile UE către Statele Unite. Compromisul evită amenințarea unei taxe vamale de 30 % invocată inițial de președintele SUA, dar rămâne cu mult peste rata de 1,2 % aplicată în 2024. UE s-a angajat, de asemenea, să investească 600 de miliarde de dolari în Statele Unite și să achiziționeze produse energetice americane în valoare de 750 de miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani, angajamente a căror fezabilitate este pusă sub semnul întrebării.
Europa se află într-o situație la fel de bună sau chiar mai bună decât concurenții săi.
În ciuda caracterului său dezechilibrat, acest acord plasează UE într-o poziție relativ privilegiată. Numai Regatul Unit beneficiază de un tratament mai favorabil, în timp ce Japonia va fi supusă unui tarif de 15 %, Indonezia și Filipine de 19 %, iar Vietnamul de 20 %. Pentru țările care nu au încheiat un acord – Canada, Mexic, Coreea de Sud și Brazilia –, Trump amenință cu tarife între 25 % și 50 %.
Această „ierarhizare” a partenerilor comerciali ai SUA confirmă strategia de negociere bilaterală a administrației Trump, care favorizează relațiile bilaterale de putere în detrimentul acordurilor multilaterale.
Companiile europene se confruntă cu provocarea competitivității
Impactul asupra întreprinderilor europene va fi deosebit de sever în mai multe sectoare cheie. Industria metalurgică rămâne supusă unor tarife de 50 %, în timp ce industria auto, chimică și a mașinilor se confruntă acum cu tarife de 15 %. Pentru industria auto, deja slăbită de concurența chineză, această taxă reprezintă un handicap suplimentar pe o piață crucială, cea americană.
Provocarea este și mai complexă, având în vedere că aprecierea cu 13 % a euro față de dolar din ianuarie agravează pierderea competitivității prețurilor. Evaluarea impactului economic al acestor taxe depinde în mare măsură de ipotezele privind cine va suporta povara costurilor suplimentare de-a lungul lanțului valoric, adică de la exportatorii europeni (și furnizorii acestora) la consumatorii americani. Sondajele recente efectuate de băncile regionale ale Rezervei Federale sugerează că întreprinderile și consumatorii americani absorb aproape 90 % din costurile suplimentare rezultate din majorarea tarifelor. Cu toate acestea, pentru unele produse ușor substituibile, impactul ar putea fi mai mare pentru exportatorii europeni. Capacitatea întreprinderilor europene de a absorbi povara tarifelor pare deja limitată în unele sectoare, cum ar fi siderurgia, industria chimică și industria auto.
O strategie defensivă în fața diviziunilor europene
Acceptarea de către Europa a unui acord nefavorabil poate fi explicată prin dorința de a evita ce este mai rău și de a restabili o oarecare stabilitate comercială. Aceasta reflectă, de asemenea, diviziunile interne din Europa. Țările exportatoare (Germania, Italia, Irlanda) și țările din Europa de Est, preocupate de repercusiunile geopolitice, au insistat pentru un compromis rapid, mai degrabă decât să riște o escaladare a conflictului.
Cu toate acestea, UE își păstrează astfel accesul la principala sa piață non-europeană (20 % din exporturile sale, excluzând comerțul intra-UE), dar cu prețul slăbirii poziției sale competitive și al asumării unor angajamente financiare a căror îndeplinire rămâne incertă sau chiar imposibilă.
