Ambitiile Chinei in Africa Subsahariana: inca se impun eforturi de reechilibrare a relatiilor bilaterale

Dependenta comerciala riscanta pentru sectoare si tari care exporta materii prime

La aproape douazeci de ani de la lansarea primului Forum privind cooperarea dintre China si Africa, relatiile dintre cele doua tari raman dezechilibrate. Comertul bilateral a inregistrat un trend ascendent in ultimii zece ani (ajungand la o suma de 123 MLD USA in 2016), determinat, pana in 2014, de exporturile care au scazut cu 51% fata de perioada de varf. Regiunea inregistreaza in prezent un deficit comercial in relatiile cu China. In timp ce exporturile raman in principal concentrate pe resurse naturale (90% din exporturile catre China), importurile sunt mai diversificate si includ bunuri industriale, echipamente de transport si masini (51% din totalul acestora), si, in plan secundar, minerale si metale pretioase. Acest dezechilibru comercial consolideaza, de asemenea, riscul „bolii olandeze” care, in economie, face legatura intre declinul sectorului de productie local si dezvoltarea economica a materiilor prime.

Trendul descendent din cadrul economiei chineze si reorientarea modelului sau de crestere spre consumul privat se reflecta intr-o slabire a cererii de bunuri dinspre Africa. Acest lucru va avea consecinte inevitabile pentru exportatori. Potrivit calculelor economistilor Coface, Africa Subsahariana a inregistrat un raport semnificativ mai mare al dependentei de export (pe o scara de la 0 la 1) decat in alte tari emergente in 2016, de 0,24 fata de 0,16 pentru Asia de Sud-Est (unul din cei mai mari parteneri comerciali ai Chinei) si de 0,19 pentru Rusia, Brazilia si India. Diferenta este si mai mare in comparatie cu Uniunea Europeana (de 0,07) si cu Statele Unite (de 0,12).

Deloc surprinzator, tarile care au beneficiat cel mai mult de pe urma expansiunii Chinei, precum si  cele cu o economie mai putin diversificata, vor resimti, probabil, mai repede efectele unei cereri mai scazute. Cea mai puternica dependenta comerciala se concentreaza in jurul exporturilor de titei si, potrivit indicelui stabilit de Coface, Sudanul de Sud se afla in fruntea clasamentului inca de la declararea independentei sale in 2011, urmat fiind de Angola si de Congo. Gambia, care produce lemn, nu este cu mult in urma. Eritreea, Guineea si Mauritania sunt, de asemenea, printre cele mai dependente tari, in acest sens, datorita exporturilor de minereuri metalice (fier, cupru, aluminiu).

Diversificarea, cuvantul-cheie pentru o relatie durabila si avantajoasa de ambele parti

In ciuda acestei dependente puternice fata de exporturile catre China, relatia dintre China si Africa ar putea deveni o colaborare profitabila. Categoria exporturilor Africii se diversifica treptat, incorporand materii prime prelucrate cu valoare adaugata mai mare, lemn brut si, intr-o mai mica masura, anumite produse agricole (tutun, citrice, seminte si fructe oleaginoase), care corespund nevoilor clasei mijlocii emergente din China. Chiar daca o astfel de schimbare mentine vulnerabilitatea tarilor bogate in marfuri in raport cu evolutia preturilor la nivel international, acest lucru ar putea creste veniturile locale si ar putea stimula ocuparea fortei de munca si transferurile tehnologice.

Diversificarea include si fluxurile de ISD si imprumuturile din China. Investitiile chineze in Africa nu mai sunt de natura extractiva si se extind acum la servicii, industrii de prelucrare, transport si utilitati. Initiativele existente, cum ar fiOne Belt, One Road, vor stimula in final conectivitatea regionala si vor reduce costurile de export.

In orice caz, din moment ce fluxurile de ISD si de finantare sunt mult mai scazute decat fluxurile comerciale, tarile africane care depind in mare masura de China raman extrem de vulnerabile la scaderea cererii sau a preturilor materiilor prime. In plus, riscul pentru guvernele africane ar fi acela de a-si creste gradul de vulnerabilitate fata de schimbarile din politica externa a Chinei si fata de cele inregistrate la nivelul cererii, deoarece interesele chineze din regiune se bazeaza, in primul rand, pe o retea complexa de obiective politice si economice.

„Cele mai recente evolutii par sa se indrepte in directia cea buna, dar sunt necesare eforturi pentru trecerea de la o relatie de cooperare oarecum deficitara la un parteneriat bazat pe o cooperare avantajoasa”, a declarat Ruben Nizard, economistul Coface responsabil pentru Africa Subsahariana si coautor al studiului „China-Africa: cat va dura aceasta casatorie de convenienta?”.