Noi înăspriri pe piața petrolului

La inceputul lunii aprilie, Arabia Saudita, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Kazahstan, Algeria si Oman au anuntat reduceri ale productiei combinate de petrol de peste 1,1 milioane de barili pe zi (b/zi), luand pietele prin surprindere.

Acest angajament vine in urma unei reduceri de productie anuntate in octombrie 2022 de OPEC+. La acestea se adauga decizia Rusiei de a reduce productia cu aproximativ 500.000 b/zi, ca reactie la punerea in aplicare a unei interdictii UE privind importurile maritime de petrol si produse petroliere rusesti.

In total, reducerile reprezinta aproximativ 3,7% din cererea globala. Acestea intaresc opinia Coface ca tensiunile pe piata petrolului vor persista pe tot parcursul anului 2023. Odata cu reluarea actiunilor din partea tarilor producatoare, este putin probabil ca scaderea mult asteptata a preturilor sa aiba loc, in ciuda incertitudinilor legate de cresterea economica globala. Coface isi mentine astfel neschimbata prognoza de volatilitate pe piata si cea de pret de 90 USD/baril in 2023.

 

Un anunt care a venit ca o surpriza... dar care nu este lipsit de temei

Anuntul reducerii productiei si amplorii acesteia a venit ca o surpriza dupa ce oficialii OPEC+ au sugerat ca nu este necesara vreo ajustare. Cu toate acestea, exista multe motive care justifica luarea deciziei:

  • Reducerea este „o masura de precautie menita sa sustina stabilitatea pietei petrolului”. OPEC+ considera ca perspectivele pentru cererea de petrol sunt mai putin robuste. Turbulentele recente din sectorul bancar arata ca mediul economic este in continuare tensionat. Coface impartaseste acest punct de vedere si prognozeaza o incetinire a cresterii PIB-ului global la 2% in 2023, dupa 3,1% in 2022.
  • Preturile petrolului au scazut semnificativ. Au atins un nivel scazut, de aproape 48% din varful de 139 de dolari atins dupa invazia rusa a Ucrainei. Prin urmare, aceasta miscare urmareste cresterea preturilor, in timp ce multi producatori de petrol nu sustin preturi sub 80 de dolari.
  • Aceasta decizie releva capacitatea gruparii de a exercita o putere de stabilire a preturilor intr-un moment in care cresterea productiei jucatorilor de petrol de sist din S.U.A. este stopata. Statele Unite sunt afectate de inasprirea conditiilor de creditare, de incetinirea productivitatii in bazinele de sist imbatranite, precum si de unele deficite de forta de munca.
  • In cele din urma, au aparut si unele tensiuni cu Washingtonul privind utilizarea stocurilor strategice de petrol (SPR). Administratia S.U.A a ordonat o reducere fara precedent a acestor stocuri pentru a limita preturile in crestere dupa razboiul din Ucraina si a indicat recent ca reaprovizionarea acestor stocuri va dura cativa ani.

Tensiunile in crestere nu sunt lipsite de riscuri pentru perspectivele economice globale, in timp ce ar trebui sa sustina veniturile industriei petroliere

Interzicerea de catre UE a importurilor maritime de titei rusesc tinea deja sub presiune pietele petroliere, in ciuda cererii slabe. Aceasta tensiune a fost exacerbata si Coface se asteapta ca preturile petrolului sa ramana volatile, cu un interval comercial de 90-110 USD in a doua jumatate a anului 2023. Decizia OPEC+ ar trebui, de asemenea, sa coincida cu o redresare economica mai semnificativa in China. Deoarece China este una dintre principalele tari consumatoare de petrol din lume (aproximativ 40% din consumul marginal intre 2000 si 2019), o revenire mai rapida si/sau mai puternica a economiei va inaspri si mai mult echilibrul dintre cerere si oferta, impingand preturile mai sus.

La nivel global, aceste presiuni in crestere asupra preturilor petrolului ar putea schimba jocul privind perspectivele inflatiei. Intr-adevar, in timp ce preturile mai scazute la energie au fost unul dintre principalii factori – daca nu singurul – ai scaderii inflatiei in economiile avansate in ultimele trimestre, contributia s-ar putea inversa in a doua jumatate a anului 2023, ceea ce ar pune din nou presiune asupra ratelor generale ale inflatiei.

Decizia OPEC+ subliniaza, de asemenea, extinderea relatiilor dintre SUA. si Arabia Saudita. Joe Biden a cerut tarii si altor membri OPEC sa creasca productia pentru a limita veniturile Rusiei, care ajuta la finantarea razboiului din Ucraina. Decizia de reducere a productiei a fost astfel calificata drept „nerecomandata” de Casa Alba si marcheaza un nou pas in ruptura dintre cele doua tari. Dincolo de politica energetica, administratia americana a urmarit indeaproape  adancirea legaturilor dintre Arabia Saudita si China, ilustrata in special de acordul Regatului de a se alatura Consiliului de Cooperare de la Shanghai ca „partener de dialog”.

Cu toate acestea, anuntul este o veste buna pentru companiile de petrol si gaze. Nivelurile puternice de profitabilitate vor beneficia de pe urma preturilor mai mari. Companiile occidentale de petrol si gaze au raportat profituri de 219 miliarde USD in 2022. Cu o prognoza de 90 USD/baril, Coface se asteapta ca profiturile lor sa ajunga la aproximativ 160 miliarde USD in 2023.