Care vor fi principalele provocari pentru afaceri in anul 2025? Cum ne putem proteja afacerea de riscuri in 2025? Care ar fi principalul sfat pentru companii in anul 2025? Specialiștii Coface ne răspund la aceste întrebări.

Principalele provocări pentru afaceri în anul 2025
“Într-un context geopolitic în care cuvântul de ordine este incertitudinea, principalele provocări ale mediului de afaceri românesc sunt scăderea cererii și riscul de neîncasare a creanțelor. Există nevoia stringentă de reducere a deficitului bugetar care a fost de 9,3% în România în 2024 conform Eurostat, și care se va realiza prin noi creșteri de taxe și accize dar și prin creșterea TVA la unele categorii de produse si servicii. Acest nou pachet fiscal va pune o presiune suplimentară pe mediul de afaceri.“
Cum ne putem proteja afacerea în 2025
“Având în vedere faptul că numărul întârzierilor la plată este în creștere, este foarte important ca fiecare antreprenor să își asigure încasarea creanțelor. În acest sens există produse financiare cum ar fi asigurarea creditului comercial sau factoringul care protejează business-urile. Din fericire vedem tot mai multe companii care aleg să își securizeze creanțele.“
Un sfat pentru companii în anul 2025
“Anul 2025 este un an cu riscuri multiple pentru companii. Cu toate acestea, organizațiile care vor ști să identifice, să evalueze și să se protejeze cel mai bine împotriva acestor riscuri vor fi acele companii care vor fructifica oportunitățile de afaceri în perioada următoare.“
Descoperiți cum vă putem sprijini afacerea.
Contactați experții noștri pentru mai multe detalii.



