Turcia

Creșterea economică se va îmbunătăți pe fondul unei dezinflații treptate

Profilul de creștere subiacent ar trebui să rămână relativ moderat în economia turcă pentru restul anului 2026, reflectând condițiile financiare restrictive (creștere limitată a creditării, rate reale ale dobânzii ridicate) și o cerere externă mai slabă. Consumul privat (aproximativ 55% din PIB) va rămâne probabil modest pe termen scurt, întrucât costurile ridicate ale împrumuturilor, creșterea mai lentă a creditului real (aproximativ 25% în iulie 2026, față de o inflație anuală de 31,8%) și erodarea cumulativă a puterii de cumpărare a gospodăriilor limitează cheltuielile discreționare. Cu toate acestea, o creștere relativă a salariilor reale și scăderea treptată a inflației ar trebui să împiedice o slăbire mai pronunțată a cererii gospodăriilor. Investițiile (aproximativ 30% din PIB) vor rămâne, de asemenea, probabil inegale: costurile ridicate de finanțare, profitabilitatea mai scăzută și incertitudinea privind perspectivele cererii ar trebui să continue să afecteze investițiile din sectorul privat, în special în cazul firmelor mai mici, în timp ce investițiile în utilaje, automatizare și creșterea productivității realizate de marile corporații ar trebui să se dovedească mai rezistente. Întrucât se preconizează că politica monetară va deveni treptat mai relaxată, iar dezinflația va îmbunătăți puterea de cumpărare a gospodăriilor, condițiile cererii interne sunt setate să se îmbunătățească în 2027. Consumul privat ar trebui, prin urmare, să-și recâștige avântul, în timp ce costurile de finanțare mai scăzute și îmbunătățirea încrederii mediului de afaceri ar trebui să susțină o redresare mai amplă a investițiilor. Normalizarea cererii interne, potențial consolidată de o orientare fiscală mai favorabilă în perspectiva ciclului electoral (programat pentru 2028, dar care se preconizează că va avea loc undeva în 2027), ar trebui să stimuleze o creștere accelerată. Cu toate acestea, cererea mai puternică care va rezulta ar putea complica și mai mult etapa finală a procesului de dezinflație.

La nivel sectorial, se preconizează că industria auto va rămâne relativ rezilientă, susținută de exporturi și de integrarea în lanțurile de aprovizionare europene. Se estimează că activitatea va înregistra o redresare treptată în 2027, pe măsură ce condițiile de finanțare se vor relaxa și cererea internă se va redresa. Sectoarele textil și al confecțiilor vor rămâne probabil sub presiune din cauza costurilor ridicate ale forței de muncă și a concurenței din partea producătorilor cu costuri mai mici. Cu toate acestea, condițiile s-ar putea stabiliza în 2027, în special în segmentele cu valoare adăugată mai mare. Se preconizează că turismul va rămâne relativ puternic, în ciuda incertitudinii geopolitice și a competitivității mai slabe a prețurilor. Perspectivele pentru acest sector ar trebui să se îmbunătățească în continuare în 2027, cu condiția ca tensiunile regionale să se atenueze.

Se preconizează că tendința de dezinflație va continua, dar într-un ritm relativ gradual. Îmbunătățirea va fi asociată inițial cu o cerere mai slabă, o politică de credit restrictivă și un efect de bază favorabil, în timp ce inflația serviciilor (în special chiriile și alte componente cu caracter retrospectiv, precum educația) va fi probabil considerabil mai persistentă decât inflația bunurilor. În același timp, perspectivele privind inflația rămân expuse unor riscuri semnificative de creștere din partea prețurilor la energie și alimente, a evoluțiilor geopolitice și a efectului de transmitere a cursului de schimb. În acest context, ne așteptăm ca banca centrală să mențină un ciclu de relaxare monetară prudent, bazat pe date, acordând prioritate menținerii unor rate reale suficient de ridicate, mai degrabă decât urmăririi unor reduceri rapide ale ratei nominale. Marja de manevră pentru relaxarea monetară ar trebui să crească în continuare în 2027, pe măsură ce inflația globală și cea de bază se vor modera. Cu toate acestea, având în vedere că activitatea economică se va consolida probabil, iar politica fiscală ar putea deveni mai favorabilă în perioada premergătoare alegerilor, banca centrală va trebui să calibreze cu atenție ritmul reducerilor pentru a preveni ca o redresare prematură a creditării și a consumului să submineze procesul de dezinflație.

O posibilă relaxare minoră a politicii fiscale înaintea alegerilor, plus un deficit extern mai redus

Se preconizează că poziția fiscală a Turciei se va îmbunătăți treptat, deși este puțin probabil ca ajustarea să fie liniară. Normalizarea cheltuielilor de reconstrucție legate de cutremur (estimate la aproximativ 91 miliarde USD în perioada 2023-2025), menținerea la un nivel ridicat a veniturilor fiscale nominale (în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut în perioada ianuarie-iulie 2026) și o mai mare disciplină în ceea ce privește cheltuielile ar trebui să susțină consolidarea fiscală. În același timp, cheltuielile ridicate cu dobânzile (aproximativ 15% din cheltuielile totale), ajustările salariale și ale pensiilor din sectorul public, precum și alte angajamente privind cheltuielile sociale vor încetini probabil ritmul îmbunătățirilor. Pe măsură ce inflația se moderează, sprijinul acordat veniturilor fiscale nominale de către inflația ridicată se va reduce treptat, făcând ca un control mai strict asupra cheltuielilor curente ale guvernului și îmbunătățirea eficienței cheltuielilor să devină din ce în ce mai importante pentru a permite o consolidare fiscală susținută. În plus, politica fiscală ar putea deveni mai puțin restrictivă pe măsură ce se apropie alegerile, alegerile prezidențiale și parlamentare fiind programate în prezent pentru 2028 sau, eventual, mai devreme. În ansamblu, povara relativ redusă și stabilă a datoriei publice oferă un tampon important și plasează Turcia într-o poziție comparativ favorabilă printre economiile piețelor emergente. Cu toate acestea, pe măsură ce se preconizează o relaxare a politicii monetare și o redresare a cererii interne, menținerea unei orientări fiscale suficient de restrictive va fi importantă, în special pentru a se asigura că politica fiscală nu contracarează procesul de dezinflație.

Se preconizează că balanța externă va rămâne mai solidă decât în perioadele anterioare de creștere economică determinată de cererea internă. Se preconizează că condițiile financiare mai stricte și ritmul încă moderat al consumului privat vor continua să acționeze ca o frână asupra cererii de importuri pe termen scurt, în timp ce turismul (10 % din PIB) și veniturile din alte servicii reprezintă o sursă importantă de încasări în valută. Bilanțul energetic (importurile nete de energie s-au situat în jur de 3 % din PIB în 2025) va rămâne un factor determinant important al perspectivelor, ceea ce face ca contul curent să fie sensibil la evoluțiile prețurilor mondiale la petrol și gaze naturale. În urma dezinflației și a relaxării politicii monetare, se preconizează că redresarea consumului privat și a investițiilor va genera o cerere mai puternică pentru importurile de bunuri de consum și echipamente, care au reprezentat, respectiv, 18 % și 15 % din totalul importurilor în 2025. Cu toate acestea, creșterea continuă a exporturilor, turismul și o compoziție mai echilibrată a creșterii economice (mai puțin bazată pe credit și orientată spre importuri) ar trebui să permită îmbunătățirea în continuare a poziției contului curent, în ciuda accelerării activității economice. Acest lucru ar reprezenta o îmbunătățire calitativă importantă a profilului de creștere al Turciei, prin reducerea necesității sale de finanțare externă și a vulnerabilității la schimbările apetitului global pentru risc. Durabilitatea acestei ajustări va depinde, în ultimă instanță, de menținerea competitivității și de creșterea ponderii finanțării pe termen lung, în special a investițiilor străine directe, în timp ce acumularea continuă de rezerve internaționale ar oferi un tampon suplimentar împotriva șocurilor externe. Îmbunătățirea contului curent ar trebui să faciliteze această acumulare. Tendința este deja evidentă, rezervele internaționale totale urcând la 178,4 miliarde USD (aproximativ 110% din stocul datoriei externe pe termen scurt a Turciei), iar rezervele nete, excluzând swap-urile, ajungând la 50,6 miliarde USD la nivelul lunii august 2026, în principal ca urmare a noilor achiziții de valută străină efectuate de banca centrală și a creșterii prețurilor aurului la nivel mondial.

Rol diplomatic în creștere într-o regiune fragilă, atenția internă concentrată asupra alegerilor

Poziția geopolitică a Turciei prezintă atât oportunități, cât și riscuri semnificative. Poziția sa strategică, apartenența la NATO și legăturile economice cu Africa, Asia Centrală, Europa și Orientul Mijlociu i-au consolidat importanța pe fondul fragmentării globale crescânde. Îmbunătățirea relațiilor cu UE — care ar implica, în special, progrese în modernizarea uniunii vamale (agricultura și serviciile sunt excluse, dar Turcia trebuie să se alinieze la acordurile de liber schimb ale UE) și o cooperare consolidată în domeniul apărării și al sectorului industrial — ar stimula exporturile și investițiile străine directe. Capacitatea Turciei de a menține relații bune cu SUA, UE, Rusia, Ucraina și statele din Golf i-a consolidat rolul de centru regional în domeniile comerțului, energiei și diplomației. În același timp, vecinii săi imediați reprezintă un risc geopolitic major. Stabilizarea și reconstrucția din Siria ar putea crea oportunități pentru companiile turce din sectoarele construcțiilor, comerțului și infrastructurii. Cu toate acestea, o reapariție a tensiunilor regionale ar putea spori instabilitatea. Un conflict prelungit și extins, care ar duce la perturbarea fluxurilor energetice regionale, ar fi deosebit de dăunător pentru Turcia, din cauza creșterii costurilor importurilor de energie, a încetinirii turismului, a creșterii deficitului de cont curent, a unei creșteri bruște a inflației și a presiunilor valutare.

Evoluțiile politice interne vor rămâne probabil o sursă importantă de incertitudine în perioada 2026-2027, mai ales că atenția se va îndrepta treptat către următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare, programate în prezent pentru 2028. Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea organizării unor alegeri mai devreme. O astfel de decizie ar necesita o majoritate parlamentară de trei cincimi, ceea ce înseamnă că alianța de guvernare ar avea nevoie de sprijin din afara blocului parlamentar existent.

Plata

Instrumentele tradiționale de plată pe credit sunt încă utilizate pe scară largă pe piața internă a Turciei, deoarece servesc adesea drept instrumente negociabile. Este cazul biletelor la ordin, o soluție utilizată frecvent de IMM-uri pentru tranzacțiile comerciale. În mod similar, cecurile postdatate servesc atât drept titlu de plată, cât și drept instrument de credit. Cecurile circulă pe piața internă ca instrumente negociabile până la data scadenței lor. O modificare legislativă, care a intrat în vigoare la 15 iulie 2016, impune o amendă penală persoanei responsabile pentru un „cec neplătit”. Dacă amenda nu este achitată, sancțiunea penală poate fi transformată într-o pedeapsă cu închisoarea de până la 1.500 de zile. În astfel de cazuri, nu se efectuează nici decontarea, nici plata anticipată. În plus, emitentului unui cec neplătit i se interzice ulterior să mai emită cecuri sau să deschidă conturi de cecuri. Interdicția se ridică după plata sumei cecului sau la zece ani de la pronunțarea hotărârii judecătorești. Deși băncile sunt acum obligate să exercite o vigilență sporită în ceea ce privește profilurile clienților lor, legea privind cecurile, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, prevede sancțiuni financiare substanțiale, care trebuie plătite de emitentul cecului în caz de neplată.

Rețeaua electronică SWIFT este bine consolidată în mediul bancar turc și constituie instrumentul cel mai frecvent utilizat pentru plățile internaționale.

Recuperarea creanțelor

ETAPA AMICABILĂ

Procedurile amiabile, care implică trimiterea unei somații de plată, urmată de apeluri telefonice repetate, rămân o metodă relativ eficientă. Vizitele la fața locului pot, de asemenea, să pregătească terenul pentru restabilirea comunicării între furnizori și clienți, sporind astfel șansele de a finaliza cu succes negocierile. Codul de procedură civilă prevede în mod specific că judecătorul poate, în orice moment al acțiunii în justiție, să încurajeze soluționarea amiabilă a litigiului, cu condiția ca aceasta să rezulte dintr-o dorință reală a părților de a ajunge la o soluționare extrajudiciară prin intermediul unei tranzacții negociate.

Legea privind medierea în litigiile civile prevede că medierea se aplică numai în soluționarea conflictelor de drept privat care decurg din acte sau tranzacții ale părților interesate care au capacitatea de a soluționa astfel de conflicte. Părțile sunt libere să apeleze la un mediator în orice moment, pentru a continua, finaliza sau renunța la proces.

În funcție de solvabilitatea debitorului, termenii tranzacției pot varia de la plata integrală, la rambursarea în rate, până la o plată parțială ca soluționare definitivă. În absența unei înțelegeri voluntare, amenințarea cu depunerea unei cereri de faliment (iflâs) este o tactică frecvent utilizată pentru a obține un răspuns din partea debitorului și a-l determina să plătească restanțele.

Proceduri judiciare

Procedura de executare a creanțelor – prin intermediul unui organism administrativ

 Instrumentele negociabile, precum cambiile, biletele la ordin și cecurile, permit creditorilor (fără a obține o hotărâre prealabilă) să se adreseze direct biroului de executare silită (Icra Dairesi) pentru a-i înmâna debitorului o somație de plată. Aceștia pot apoi, dacă este necesar, să procedeze la sechestrarea bunurilor debitorului. Sechestrarea este un proces care începe cu completarea unui ordin de plată, care este apoi notificat debitorului. Dacă nu există obiecții la ordin, bunurile debitorului sunt lichidate pentru a acoperi creanțele. Dacă ordinul nu este acceptat de debitor, acesta are posibilitatea de a solicita creditorului să dovedească creanța în instanță. Debitorul dispune de zece zile pentru a achita restanțele în cauză sau de cinci zile pentru a se adresa instanței de executare și a se opune plății pe motiv că, de exemplu, semnătura de pe document nu este a sa sau că datoria nu mai există.

În cazul în care creditorul decide să îi transmită debitorului o somație de plată, în ciuda faptului că nu deține titluri negociabile, precum cambii, bilete la ordin și cecuri, debitorul poate formula o contestație împotriva somației de plată în termen de 7 zile de la primirea acesteia. Această opoziție suspendă procedura de executare până când creditorul introduce și câștigă o acțiune de anulare a opoziției cu privire la creanța sa. Odată cu reglementarea intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019, apelarea la mediator a devenit o condiție prealabilă pentru cauzele intentate împotriva cererilor de plată a unei anumite sume de bani și a despăgubirilor. Prin urmare, pentru ca creditorul să poată introduce acțiunea de anulare a opoziției în vederea reluării procedurii de executare, acesta trebuie mai întâi să se adreseze mediatorului.

În cazul în care opoziția este considerată abuzivă, debitorul este pasibil de sancțiuni severe.

Procedura contencioasă – examinată de instanță

În cazul în care procedurile extrajudiciare de recuperare a datoriei de la partener/furnizor eșuează, se poate introduce o acțiune împotriva debitorului în fața instanțelor comerciale. Instanța comercială (asliye ticaret mahkemeleri), care este o secție specializată a instanței de primă instanță, este competentă să judece litigiile comerciale și procedurile de insolvență. În cazurile în care valabilitatea creanței este contestată, singura cale de atac este inițierea unei proceduri ordinare, prin intermediul unei citații, pentru a se prezenta în fața instanței.

În cazul în care Turcia nu a semnat un tratat bilateral sau un tratat de reciprocitate cu țara reclamantului, acesta din urmă este obligat să depună o garanție judiciară (judicatum solvi) la instanța locală competentă. Suma respectivă reprezintă aproximativ 15 % din valoarea creanței. Același lucru este valabil și pentru reclamanții turci care nu au reședința permanentă în Turcia. La finalul procedurii judiciare, garanția este restituită creditorului de către instanță.

Reclamantul este, de asemenea, obligat să depună un sfert din taxele judiciare, care sunt proporționale cu valoarea creanței, la începutul procedurii. În plus, documentele autentificate notarial trebuie prezentate instanței.

Procedura ordinară este organizată în trei etape. Prima implică depunerea de către fiecare parte a unor declarații de poziție (o cerere introductivă și o contestație). În cea de-a doua etapă, mai îndelungată, instanța investighează cauza și examinează relevanța probelor prezentate, pentru a stabili dacă acestea constituie probe concludente sau probatorii. În cele din urmă, în cadrul ședinței principale, care constituie a treia etapă, instanța audiază ambele părți și avocații acestora înainte de a pronunța o hotărâre.

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

Orice hotărâre judecătorească poate fi executată prin intermediul birourilor/funcționarilor de executare silită și de faliment, în cazul în care persoana împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea nu o execută voluntar în termenul stabilit. Executarea silită diferă ușor în funcție de tipul datoriei, dar, în general, seamănă cu procedura de executare a datoriilor. Cu toate acestea, spre deosebire de procedura de executare a datoriilor, opoziția la executarea silită a unei hotărâri judecătorești reprezintă o situație excepțională.

Procedura de insolvență

CONCORDAT

Debitorul supus procedurii de faliment poate depune o propunere de acord de concordat (konkordato projesi). Dacă instanța comercială consideră că propunerea este viabilă, aceasta impune un moratoriu și numește un comisar de concordat (konkordato komiseri) pentru a examina situația debitorului. Cea mai frecventă formă a propunerii este rambursarea totală sau parțială a datoriilor pe o anumită perioadă de timp. Cu toate acestea, o propunere poate lua și forma unei cesiuni a tuturor sau a unei părți din activele debitorului în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor. Dacă propunerea nu este aprobată, se poate pronunța o hotărâre de faliment.

REORGANIZARE

Debitorul va destina o parte sau totalitatea activelor sale creditorilor, va propune ca aceste active să fie vândute (sau transferate către terți) și ca încasările din vânzare să fie distribuite creditorilor. Un debitor care dorește să se restructureze (sau un creditor care are dreptul de a iniția o procedură de faliment) poate depune un proiect de reorganizare la instanța de executare competentă. În cazul în care instanța de executare constată că proiectul are șanse de succes, aceasta va dispune convocarea unei adunări a creditorilor pentru a decide dacă aceștia acceptă proiectul de reorganizare. Dacă este aprobat, proiectul va fi apoi prezentat instanței spre aprobare. În cazul în care instanța constată că reorganizarea va fi mai avantajoasă decât falimentul, aceasta va aproba proiectul.

RESTRUCTURARE

O societate debitoare care se confruntă cu dificultăți financiare sau cu un risc iminent de insolvabilitate are dreptul să solicite instanței comerciale aprobarea unui proiect de restructurare aprobat anterior de cvorumul necesar de creditori afectați de acesta (creditori prejudiciați).

Noile dispoziții ale Codului de executare și faliment (EBC) încurajează debitorul și creditorii săi să ajungă la un acord voluntar pentru redresarea întreprinderii aflate în dificultate, dar încă viabilă. Conținutul propunerii intră în vigoare după acceptarea de către creditori și aprobarea instanței. Cu toate acestea, creditorii au dreptul să solicite instanței măsuri de protecție în cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în proiect. Instanța are dreptul să declare falimentul debitorului în urma oricărei nerespectări a obligațiilor. Restructurarea este disponibilă numai pentru societăți comerciale și cooperative, cu excepția băncilor și a societăților de asigurări.

FALIMENTUL

Falimentul obișnuit

Creditorul inițiază această formă de procedură solicitând biroului de executare silită să comunice debitorului o somație de plată a unei datorii scadente. Debitorul dispune de șapte zile de la data comunicării pentru a contesta datoria sau a o achita. În cazul în care debitorul nu achită datoria și nici nu o contestă, creditorul poate solicita instanței comerciale emiterea unei hotărâri de faliment, pe care instanța o va acorda, în general.

Ultima actualizare: 20/08/2026