Turcia

Politică monetară restrictivă, creștere economică modestă, inflație mai scăzută

Odată cu accelerarea procesului de dezinflație, economia turcă se îndreaptă către o traiectorie de creștere mai lentă, dar mai echilibrată. În acest an și până în 2026, contribuția consumului privat (aproximativ 55% din PIB) la creștere va rămâne limitată din cauza politicii monetare restrictive pe termen lung. Se preconizează că banca centrală va începe treptat să reducă rata repo pe o săptămână (46%) în iulie 2025, pentru a ajunge la 30% până la jumătatea anului 2026, în concordanță cu tendința de dezinflație. Inflația va continua să pună presiune pe bugetele gospodăriilor, în special în rândul persoanelor cu venituri mici și medii. În consecință, contribuția consumului privat la creștere economică se va baza în principal pe grupul cu venituri ridicate. La nivelul statului, politica fiscală mai restrictivă, care implică reduceri ale cheltuielilor (cu excepția eforturilor de reconstrucție în urma celor două cutremure din 2023), va reduce contribuția sectorului public la creșterea economică (aproximativ 12 % din PIB). Investițiile private (aproximativ 10 % din PIB), afectate și ele de costurile financiare ridicate, se preconizează că vor înregistra o îmbunătățire treptată începând cu a doua jumătate a anului 2025. Exporturile nete vor continua să reprezinte un factor de frânare a creșterii economice, deși într-o măsură mai mică, datorită în principal prețurilor globale mai scăzute la energie, restricționării importurilor de aur și veniturilor mai mari din turism în 2026 (estimate la 70 de miliarde de dolari, în creștere cu 8% față de 2025). Evoluția exporturilor de bunuri va fi influențată de o redresare a cererii din UE, în special din Germania, și de evoluția economiei SUA. În cazul în care acești factori vor fi favorabili în 2026, s-ar putea declanșa o redresare a producției industriale, care a înregistrat o creștere modestă de 1,3% față de aceeași perioadă a anului precedent în perioada ianuarie-aprilie 2025. Exporturile industriei turce de apărare și ale software-ului tehnologic conex vor înregistra cu siguranță o îmbunătățire față de ritmul ridicat de creștere din ultima perioadă.

Lira turcă va continua să se aprecieze în termeni reali în 2026, deși într-un ritm mai lent, sprijinind astfel procesul de dezinflație. Se preconizează că inflația anuală va scădea în continuare până la aproape 26% până la sfârșitul anului. Cu toate acestea, ea va rămâne semnificativ peste prognoza băncii centrale de 12%. Cu excepția unui șoc neașteptat al cursului de schimb, acest lucru ar trebui să stimuleze dezinflația prin încetinirea creșterii prețurilor bunurilor de bază importate. Eliminarea inerției prețurilor în sectorul serviciilor și îmbunătățirea așteptărilor privind inflația vor susține această tendință.

Reducerea deficitului extern și continuarea consolidării fiscale

Deficitul din balanța veniturilor, determinat de repatrierea veniturilor de către investitorii străini, precum și excedentul din balanța serviciilor se vor menține în 2026. Reducerea deficitului comercial exterior va determina din nou scăderea deficitului de cont curent ca procent din PIB. Se preconizează că veniturile din turism și transporturi se vor număra printre cei mai importanți factori care contribuie la excedentul din balanța serviciilor. Prețurile relativ scăzute la nivel mondial ale energiei vor susține o scădere a facturii importurilor, în timp ce ritmul de creștere a exporturilor va depinde în principal de redresarea economiilor europene. În acest context, persistă doi factori de risc. În primul rând, o eventuală scădere a volumelor comerțului mondial, cauzată de politica tarifară imprevizibilă a administrației Trump, ar putea slăbi cererea pentru bunurile de export turcești. În al doilea rând, evoluțiile geopolitice regionale ar putea forța închiderea unor rute de transport cheie, ceea ce ar putea determina o creștere a prețurilor la importul de materii prime. Închiderea principalelor rute de tranzit (de exemplu, Strâmtoarea Hormuz), fără a mai menționa daunele aduse instalațiilor de producție a petrolului, ar determina o creștere dramatică a prețurilor la energie.

În iunie 2025, rezervele internaționale brute ale băncii centrale se ridicau la 156 miliarde USD (reprezentând aproximativ 85 % din stocul datoriei externe pe termen scurt, sau puțin mai mult de jumătate în aur), față de 98,5 miliarde USD în mai 2023. În 2024 și 2025, moderarea cererii interne cauzată de plafonul lunar oficial impus creșterii creditului (între 1,5 și 2%) a contribuit la reducerea deficitului de cont curent și la creșterea rezervelor internaționale ale băncii centrale. Creșterea rezervelor a determinat o scădere a primei de risc – CDS-ul în USD pe 5 ani a scăzut la 285 de puncte în iunie 2025, față de 888 de puncte în iulie 2022. Acest lucru a sporit capacitatea țării de a atrage fluxuri de capital străin. Cu toate acestea, dependența de fluxurile de capital pe termen scurt pentru a susține creșterea rezervelor reprezintă o provocare pentru banca centrală în ceea ce privește menținerea stabilității lirei turce în fața potențialelor presiuni externe și interne.

Consolidarea fiscală va continua să fie determinată de reducerea cheltuielilor, în principal a celor discreționare (adică cheltuieli operaționale, sprijin pentru proiecte locale etc.). Încetinirea inflației va facilita o decelerare a creșterii cheltuielilor cu personalul, care constituie 30% din total. Cu toate acestea, se preconizează că plățile de dobânzi, care au crescut cu 75% în perioada ianuarie-mai 2025 față de nivelul din anul precedent, vor rămâne ridicate. Pe fondul creșterii inflației și al înăspririi politicii monetare, costul mediu al împrumuturilor interne a crescut la 47% în mai 2025, comparativ cu 35% în mai 2024.

Tensiunile geopolitice regionale vor fi un factor determinant în politica externă

Turcia are un sistem prezidențial adoptat prin referendum în 2017. Atribuțiile și îndatoririle executive sunt exercitate și îndeplinite de președinte. Alegerile generale din 2023 au fost câștigate de președintele Recep Tayyip Erdoğan și de Partidul Justiției și Dezvoltării (AK Parti). Se preconizează că peisajul politic intern va rămâne relativ stabil.

Politica externă a Turciei a fost determinată în principal de considerente economice în ultimii ani. Se preconizează că tensiunile geopolitice, în special în Orientul Mijlociu, vor juca un rol mai semnificativ începând cu 2025. Se așteaptă ca țara să acționeze cu prudență pentru a evita să fie atrasă în aceste conflicte. Deși nu este implicată în conflictul dintre Iran, Israel și SUA, Turcia se confruntă totuși cu riscuri semnificative. În timp ce Ankara menține relații diplomatice și comerciale cu Teheranul, un conflict mai amplu ar putea destabiliza frontierele sud-estice ale Turciei, din cauza prezenței grupărilor susținute de Iran în Irak și Siria. Turcia ar putea fi nevoită, de asemenea, să facă din nou față afluxurilor de refugiați din țările vecine. Turcia va continua să joace un rol esențial de mediator diplomatic, așa cum se întâmplă în cazul discuțiilor în curs dintre Etiopia și Somalia, precum și al negocierilor dintre Ucraina și Rusia.

Turcia și-a extins prezența în Africa, investind în infrastructură, energie și telecomunicații. A stabilit legături economice solide cu națiunile africane, poziționându-se ca un partener crucial: comerțul dintre Africa și Turcia a crescut de la 5 miliarde USD în 2003 la 33 miliarde USD în 2024. Turcia, deși este membră a NATO, urmărește să-și mențină un anumit grad de autonomie strategică, așa cum s-a văzut în Siria, Libia și Caucaz. Relația sa cu UE continuă să fie complexă – pe ordinea de zi se află negocierile de aderare înghețate, problema Ciprului și tensiunile cu Grecia –, deși ambele părți rămân legate de interesele lor comune.

Plata

Instrumentele tradiționale de plată pe credit sunt încă utilizate pe scară largă pe piața internă a Turciei, deoarece servesc adesea drept instrumente negociabile. Este cazul biletelor la ordin, o soluție utilizată frecvent de IMM-uri pentru tranzacțiile comerciale. În mod similar, cecurile postdatate servesc atât drept titlu de plată, cât și drept instrument de credit. Cecurile circulă pe piața internă ca instrumente negociabile până la data scadenței. O modificare legislativă, care a intrat în vigoare la 15 iulie 2016, impune o amendă penală persoanei responsabile pentru un „cec refuzat”. Dacă amenda nu este achitată, sancțiunea penală poate fi transformată într-o pedeapsă cu închisoarea de până la 1.500 de zile. În astfel de cazuri, nu se efectuează nici decontarea, nici plata anticipată. În plus, emitentului unui cec neplătit i se interzice ulterior să mai emită cecuri sau să deschidă conturi de cecuri. Interdicția se ridică după achitarea sumei cecului sau la zece ani de la pronunțarea hotărârii judecătorești. Deși băncile sunt acum obligate să exercite o vigilență sporită în ceea ce privește profilurile clienților lor, legea privind cecurile, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, prevede sancțiuni financiare substanțiale, care trebuie plătite de emitentul cecului în caz de neplată.

Rețeaua electronică SWIFT este bine consolidată în mediul bancar turc și constituie instrumentul cel mai frecvent utilizat pentru plățile internaționale.

Recuperarea creanțelor

FASEI AMICABILE

Procedurile amiabile, care implică trimiterea unei somații de plată, urmată de apeluri telefonice repetate, rămân o metodă relativ eficientă. Vizitele la fața locului pot, de asemenea, să pregătească terenul pentru restabilirea comunicării între furnizori și clienți, sporind astfel șansele de a finaliza cu succes negocierile. Codul de procedură civilă prevede în mod specific că judecătorul poate, în orice moment al acțiunii în justiție, să încurajeze soluționarea amiabilă a litigiului, cu condiția ca aceasta să rezulte dintr-o dorință reală a părților de a ajunge la o soluționare extrajudiciară prin intermediul unei tranzacții negociate.

Legea privind medierea în litigiile civile prevede că medierea se aplică numai în soluționarea conflictelor de drept privat care decurg din acte sau tranzacții ale părților interesate care au capacitatea de a soluționa astfel de conflicte. Părțile sunt libere să apeleze la un mediator în orice moment, pentru a continua, finaliza sau renunța la proces.

În funcție de solvabilitatea debitorului, termenii tranzacției pot varia de la plata integrală, la rambursarea în rate, până la o plată parțială ca soluționare definitivă. În absența unei înțelegeri voluntare, amenințarea cu depunerea unei cereri de faliment (iflâs) este o tactică frecvent utilizată pentru a obține un răspuns din partea debitorului și a-l determina să plătească restanțele.

Proceduri judiciare

Procedura de executare a creanțelor – prin intermediul unui organism administrativ

 Instrumentele negociabile, precum cambiile, biletele la ordin și cecurile, permit creditorilor (fără a obține o hotărâre prealabilă) să se adreseze direct biroului de executare silită (Icra Dairesi) pentru a-i înmâna debitorului o somație de plată. Aceștia pot apoi, dacă este necesar, să procedeze la sechestrarea bunurilor debitorului. Sechestrarea este un proces care începe cu completarea unui ordin de plată, care este apoi notificat debitorului. Dacă nu există obiecții la ordin, bunurile debitorului sunt lichidate pentru a acoperi creanțele. Dacă ordinul nu este acceptat de debitor, acesta are posibilitatea de a solicita creditorului să-și dovedească creanța în instanță. Debitorul dispune de zece zile pentru a achita restanțele în cauză sau de cinci zile pentru a se adresa instanței de executare și a se opune plății pe motiv că, de exemplu, semnătura de pe document nu este a sa sau că datoria nu mai există.

În cazul în care creditorul decide să îi transmită debitorului o somație de plată, în ciuda faptului că nu deține instrumente negociabile, precum cambii, bilete la ordin și cecuri, debitorul poate contesta somația de plată în termen de 7 zile de la primirea acesteia. Această opoziție suspendă procedura de executare până când creditorul introduce și câștigă o acțiune de anulare a opoziției cu privire la creanța sa. Odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2019, a reglementării care prevede că apelarea la mediator a devenit o condiție prealabilă pentru cauzele introduse împotriva creanțelor privind plata unei anumite sume de bani și a despăgubirilor. Prin urmare, pentru ca creditorul să poată introduce acțiunea de anulare a opoziției în vederea reluării procedurii de executare, acesta trebuie mai întâi să se adreseze mediatorului.

În cazul în care opoziția este considerată abuzivă, debitorul este pasibil de sancțiuni severe.

Procedura contencioasă – examinată de instanță

În cazul în care procedurile extrajudiciare de recuperare a datoriei de la partener/furnizor eșuează, se poate intenta o acțiune împotriva debitorului în fața instanțelor comerciale. Instanța comercială (asliye ticaret mahkemeleri), care este o secție specializată a instanței de primă instanță, este competentă să judece litigiile comerciale și procedurile de insolvență. În cazurile în care valabilitatea creanței este contestată, singura cale de atac este inițierea unei proceduri ordinare, prin intermediul unei citații, pentru a se prezenta în fața instanței.

În cazul în care Turcia nu a semnat un tratat bilateral sau un tratat de reciprocitate cu țara reclamantului, acesta din urmă este obligat să depună o garanție de executare (judicatum solvi) la instanța locală competentă. Suma respectivă reprezintă aproximativ 15 % din valoarea creanței. Același lucru este valabil și pentru reclamanții turci care nu au reședința permanentă în Turcia. La încheierea procedurii judiciare, garanția este restituită creditorului de către instanță.

Reclamantul este, de asemenea, obligat să depună un sfert din taxele judiciare, care sunt proporționale cu valoarea creanței, la începutul procedurii. În plus, documentele autentificate notarial trebuie prezentate instanței.

Procedura ordinară este organizată în trei etape. Prima etapă presupune depunerea de către fiecare parte a unor declarații de poziție (o cerere de chemare în judecată și o cerere de apărare). În cea de-a doua etapă, mai îndelungată, instanța investighează cazul și examinează relevanța probelor prezentate, pentru a stabili dacă acestea constituie probe concludente sau probatorii. În cele din urmă, în cadrul ședinței principale, care constituie a treia etapă, instanța ascultă ambele părți și avocații acestora înainte de a pronunța o hotărâre.

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

Orice hotărâre judecătorească poate fi executată prin intermediul birourilor/funcționarilor de executare silită și de faliment, în cazul în care persoana împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea nu o execută voluntar în termenul stabilit. Executarea silită diferă ușor în funcție de tipul datoriei, dar, în general, seamănă cu procedura de executare a creanțelor. Cu toate acestea, spre deosebire de procedura de executare a creanțelor, opoziția la executarea silită a unei hotărâri judecătorești reprezintă o situație excepțională.

Procedura de insolvență

CONCORDAT

Debitorul care face obiectul procedurii de faliment poate depune o propunere de acord de concordat (konkordato projesi). Dacă instanța comercială consideră că propunerea este viabilă, aceasta impune un moratoriu și numește un comisar de concordat (konkordato komiseri) pentru a examina situația debitorului. Cea mai frecventă formă a propunerii este rambursarea totală sau parțială pe o anumită perioadă de timp. Cu toate acestea, o propunere poate lua și forma unei cesiuni a tuturor sau a unei părți din activele debitorului în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor. Dacă propunerea nu este aprobată, se poate pronunța o hotărâre de faliment.

REORGANIZARE

Debitorul va desemna o parte sau totalitatea activelor sale în favoarea creditorilor, va propune ca aceste active să fie vândute (sau transferate către terți) și ca încasările din vânzare să fie distribuite creditorilor. Un debitor care dorește să se restructureze (sau un creditor care are dreptul de a iniția procedura de faliment) poate depune la instanța de executare competentă un proiect de reorganizare. În cazul în care instanța de executare constată că proiectul are șanse de reușită, aceasta va dispune convocarea unei adunări a creditorilor pentru a decide dacă aceștia acceptă proiectul de reorganizare. Dacă este aprobat, proiectul va fi apoi prezentat instanței spre aprobare. În cazul în care instanța constată că reorganizarea va fi mai avantajoasă decât falimentul, aceasta va aproba proiectul.

RESTRUCTURARE

O societate debitoare care se confruntă cu dificultăți financiare sau cu un risc iminent de insolvabilitate are dreptul să se adreseze instanței comerciale pentru aprobarea unui proiect de restructurare aprobat anterior de cvorumul necesar de creditori afectați de acesta (creditori prejudiciați).

Noile dispoziții ale Codului de executare și faliment (EBC) încurajează debitorul și creditorii săi să ajungă la un acord voluntar pentru redresarea întreprinderii aflate în dificultate, dar încă viabilă. Conținutul propunerii intră în vigoare după acceptarea de către creditori și aprobarea instanței. Cu toate acestea, creditorii au dreptul să solicite instanței măsuri de protecție în cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în proiect. Instanța are dreptul să declare falimentul debitorului în urma oricărei nerespectări a obligațiilor. Restructurarea este disponibilă numai pentru societăți și cooperative, cu excepția băncilor și a societăților de asigurări.

FALIMENT

Falimentul obișnuit

Creditorul inițiază această formă de procedură solicitând biroului de executare silită să comunice debitorului o somație de plată a unei datorii scadente. Debitorul dispune de șapte zile de la data comunicării pentru a contesta datoria sau a o achita. În cazul în care debitorul nu achită datoria și nici nu o contestă, creditorul poate solicita instanței comerciale emiterea unei hotărâri de faliment, pe care instanța o va pronunța, de regulă, în favoarea sa.

Ultima actualizare: iunie 2025