Venezuela (Republica Bolivariană)

Scăderea ritmului de creștere economică pe fondul scăderii prețurilor la petrol și al creșterii inflației

Creșterea economică a Venezuelei în 2025 are loc într-un context de stabilizare macroeconomică fragilă și, în esență, defensivă, susținută aproape exclusiv de factori externi și temporari. Principalul motor al acestei îmbunătățiri a fost creșterea exporturilor de petrol, posibilă datorită relaxării selective a sancțiunilor SUA și, mai presus de toate, menținerii licenței Chevron, ceea ce a permis regimului să-și păstreze accesul la valută forte fără a recurge imediat la monetizarea deficitului. Acest flux suplimentar de dolari a contribuit la o redresare parțială a rezervelor internaționale, care au atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, și a ajutat la limitarea volatilității cursului de schimb, ceea ce a dus la o depreciere doar moderată a bolivarului pe parcursul anului și a evitat, deocamdată, o revenire la hiperinflație. Performanța din 2025 nu constituie o redresare structurală a economiei. Creșterea economică rămâne decuplată de câștigurile de productivitate, de investițiile private sau de consolidarea instituțională, având loc pe fondul unei subinvestiții cronice, al deteriorării serviciilor publice, al întreprinderilor de stat care înregistrează pierderi și al unei baze productive extrem de înguste. Economia rămâne excesiv de dependentă de petrol ca sursă de valută străină, vulnerabilă la șocuri externe și la orientarea politicii SUA, în timp ce mediul intern continuă să fie marcat de un nivel ridicat de informalitate, o colectare scăzută a impozitelor și constrângeri severe asupra capacității de creștere susținută.

Pentru anul 2026, previziunile privind creșterea economică au devenit mult mai incerte din cauza conflictului politic care a avut loc în ianuarie, care a modificat în mod neașteptat echilibrul observat anterior între stabilizarea economică limitată și continuitatea regimului. Acest nou context sporește gradul de imprevizibilitate în ceea ce privește conducerea politicii economice, funcționarea instituțiilor și capacitatea țării de a menține fluxuri stabile de valută forte. Economia venezueleană rămâne dependentă structural de sectorul petrolier și de poziția Statelor Unite, ceea ce face ca creșterea economică să fie deosebit de sensibilă la schimbările din mediul politic. Incertitudinea actuală tinde să afecteze negativ deciziile privind producția, exporturile și investițiile, inclusiv în sectorul petrolier și al gazelor naturale, slăbind principalul motor al activității economice observat în 2025. În acest scenariu, creșterea economică din 2026 nu ar trebui interpretată ca o prelungire automată a dinamicii din 2025. Deși un colaps economic imediat nu reprezintă scenariul de bază, incertitudinea politică sporită reduce previzibilitatea veniturilor din exterior, limitează capacitatea guvernului de a-și planifica cheltuielile și crește probabilitatea apariției unor presiuni fiscale și monetare suplimentare. În consecință, așteptările pentru 2026 indică o expansiune care depinde în mare măsură de definirea noii structuri politice și de reacția comunității internaționale, cu riscuri orientate în sens descendent și o lipsă a fundamentelor interne capabile să susțină un ciclu de creștere mai durabil.

Pe fondul incertitudinii politice, slăbiciunile fiscale persistă

În 2025, situația economică a Venezuelei a fost caracterizată de o combinație între o ușurare externă temporară și o fragilitate structurală persistentă. Contul curent a rămas în excedent, dar acest rezultat a reflectat în principal reducerea importurilor impusă de sancțiuni, accesul limitat la finanțare externă și veniturile interne scăzute, mai degrabă decât o expansiune sănătoasă a capacității de producție. Cu toate acestea, relaxarea selectivă a sancțiunilor și menținerea licenței Chevron au stimulat exporturile de petrol și au crescut fluxul de dolari, permițând o oarecare redresare a rezervelor internaționale și susținând un nivel minim al importurilor, inclusiv prin canale paralele. În domeniul fiscal, recuperarea parțială a veniturilor din petrol a redus nevoia imediată de a monetiza deficitul, dar nu a fost suficientă pentru a modifica dinamica structurală a conturilor publice: deficitul a rămas ridicat, reflectând un stat supradimensionat, întreprinderi de stat afectate cronic de deficit, o bază de impozitare slăbită de economia informală și un spațiu redus pentru consolidarea fiscală fără a compromite rețelele de clientelism. În acest context, economiile publice au rămas negative, iar economiile private au rămas la un nivel scăzut, limitate de veniturile reale reduse, de incertitudinea instituțională și de absența unor canale funcționale de intermediere financiară.

În 2026, perspectivele privind contul curent, echilibrul fiscal și formarea economiilor au devenit substanțial mai incerte, pe măsură ce mediul politic și instituțional a început să introducă o volatilitate mai mare în principalele canale macroeconomice. Sustenabilitatea excedentului de cont curent a devenit mai puțin previzibilă, deoarece depinde aproape în totalitate de continuitatea fluxurilor de export de petrol și de gradul de acces la piețele externe, într-un context caracterizat de un risc mai mare de perturbări și de o aplicare mai strictă a reglementărilor. Orice slăbire a intrărilor de dolari ar tinde să se traducă nu în deficite externe finanțabile, ci într-o comprimare suplimentară a importurilor, adâncind restricțiile asupra activității economice și a consumului. Pe plan fiscal, incertitudinea afectează direct predictibilitatea veniturilor, în timp ce rigiditățile cheltuielilor – asociate cu menținerea aparatului de stat, a întreprinderilor de stat care înregistrează pierderi și a eventualelor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor de securitate – reduc și mai mult capacitatea de ajustare. În condițiile în care accesul la piețele externe este practic inexistent, iar baza de investitori interni este foarte restrânsă, finanțarea deficitului devine mai fragilă, crescând riscul de a se recurge într-o măsură mai mare la finanțarea monetară. Această situație tinde să mențină economiile publice și private la niveluri foarte scăzute, slăbind rezervele economice și lăsând economia mai expusă la șocuri pe tot parcursul anului 2026.

Maduro își consolidează puterea pe fondul unor alegeri contestate și al tensiunilor geopolitice în creștere

De când Nicolás Maduro a preluat funcția pentru al treilea mandat în urma alegerilor prezidențiale din 2024, care au fost contestate pe scară largă din cauza suspiciunilor de fraudă, scena politică internă a Venezuelei a rămas marcată de un grav deficit de legitimitate și de o deteriorare instituțională pe tot parcursul anului 2025. Aceste tensiuni s-au adâncit în cadrul alegerilor legislative și regionale desfășurate în mai 2025, în care Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV) a obținut o victorie zdrobitoare — câștigând în 23 din cele 24 de state și obținând peste 80% din voturi pe listele naționale — într-un proces boicotat de cea mai mare parte a opoziției, care a denunțat absența garanțiilor electorale după cursa prezidențială din anul precedent. Alegerile au fost marcate, de asemenea, de arestări ale oponenților, de restricții privind mobilizarea politică și de o prezență puternică a forțelor de securitate, consolidând controlul lui Maduro asupra puterilor subnaționale și asupra legislativului, dar întărind percepția unor alegeri necompetitive, cu o credibilitate publică scăzută. În ciuda criticilor interne și externe, parteneri strategici și comerciali precum China și Rusia au recunoscut oficial legitimitatea victoriei lui Maduro, deși au adoptat o poziție prudentă și pragmatică, evitând o implicare politică mai activă sau un sprijin material semnificativ, în parte pentru a nu agrava tensiunile cu Statele Unite.

Criza politică, care ajunsese într-un stadiu de stagnare în 2025, a evoluat către un colaps profund al ordinii instituționale. Pe parcursul anului, relațiile dintre Venezuela și Statele Unite s-au deteriorat progresiv, trecând de la presiuni economice la o confruntare militară directă, ceea ce a reflectat o escaladare fără precedent a tensiunilor bilaterale. Sub pretextul combaterii traficului de droguri, administrația SUA a intensificat operațiunile navale și interceptările navelor implicate în transportul de petrol și droguri asociate cu așa-numita „flotă fantomă” venezueleană, inclusiv blocade și confiscări de petroliere în Caraibe și în Atlantic. Washingtonul a justificat această campanie ca fiind o strategie de combatere a activităților ilicite și de exercitare a presiunii asupra regimului lui Nicolás Maduro. Această dinamică a culminat cu o operațiune militară surpriză la începutul lunii ianuarie 2026, în timpul căreia forțele speciale americane l-au capturat pe Maduro la Caracas și l-au transferat la New York, unde acesta se confruntă cu acuzații federale de trafic de droguri, narcoterorism și alte infracțiuni, pledând nevinovat în fața instanței. Odată cu plecarea neașteptată a lui Maduro, vicepreședinta Delcy Rodríguez a fost declarată președintă interimară de către Curtea Supremă, punând efectiv capăt celui de-al treilea mandat care începuse în ianuarie 2025.

Ultima actualizare: ianuarie 2026