Norvegia

Creștere economică stabilă în sectorul privat și public

În 2025, economia Norvegiei urmează să crească într-un ritm puternic, susținută de o combinație de factori: creșterea consumului gospodăriilor, majorarea cheltuielilor guvernamentale și îmbunătățirea activității din sectorul hidrocarburilor. Redresarea consumului privat este determinată, în parte, de efectele de bogăție generate de creșterea prețurilor locuințelor, care au consolidat bilanțurile gospodăriilor. În același timp, cheltuielile publice rămân favorabile, în timp ce sectorul energetic beneficiază de o activitate susținută în domeniul hidrocarburilor.

Cu toate acestea, riscurile persistă. Creșterea ridicată a salariilor, alimentată de deficitul continuu de forță de muncă din anumite sectoare, continuă să genereze presiuni inflaționiste. Acest lucru limitează capacitatea băncii centrale de a reduce agresiv ratele dobânzilor, așteptările indicând în prezent aproximativ două reduceri de câte 25 de puncte de bază pe parcursul anului. Piața muncii tensionată și preocupările persistente legate de inflație ar putea prelungi perioada de politică monetară restrictivă.

În 2025, se preconizează o creștere a numărului de insolvențe în Norvegia, reflectând o normalizare continuă după o perioadă îndelungată de niveluri scăzute. Deși această creștere poate părea semnificativă, numărul absolut al insolvențelor se menține la niveluri istorice și nu ar trebui să semnaleze un val alarmant de falimente. În același timp, costurile mai ridicate vor exercita presiune asupra firmelor, contribuind la creșterea numărului de insolvențe. Creșterea salariilor rămâne ridicată, în timp ce prețurile la energie continuă să reprezinte o provocare pentru industriile cu costuri ridicate. Cu toate acestea, activitatea economică puternică ar trebui să mențină nivelurile generale de insolvență la niveluri gestionabile.

Balanțele susținute de activitatea din sectorul hidrocarburilor

În 2025, se preconizează că balanța contului curent al Norvegiei se va reduce ușor, deși va rămâne caracterizată de un surplus substanțial de bunuri, determinat în principal de exporturile de hidrocarburi. Deși producția de hidrocarburi urmează să rămână puternică, balanța comercială globală ar putea înregistra o oarecare moderare. În același timp, balanța serviciilor va rămâne probabil la un nivel similar de deficit sau va înregistra o ușoară creștere. O caracteristică esențială a poziției externe a Norvegiei rămâne balanța sa constant ridicată a veniturilor și a transferurilor curente, susținută de veniturile provenite din activele sale semnificative din străinătate, inclusiv cel mai mare fond suveran de investiții din lume.

Se preconizează că balanța publică a Norvegiei va rămâne solidă, cu un excedent puternic continuu, în ciuda creșterii cheltuielilor publice. Creșterea veniturilor, în special din sectorul hidrocarburilor, va compensa creșterea cheltuielilor, menținând datoria publică aproximativ la același nivel. Acest lucru reflectă poziția fiscală stabilă a țării, deși, la fel ca în anii precedenți, economia continentală ar continua să înregistreze un deficit fără producția de petrol și gaze, precum și fără veniturile fiscale aferente și transferurile din fond.

Se preconizează alegeri strânse în toamnă

Următoarele alegeri parlamentare, programate pentru septembrie 2025, se anunță a fi un eveniment important. Actualul guvern a preluat mandatul la începutul acestui an, după ce Partidul de Centru – un partid agrar și eurosceptic – a părăsit coaliția anterioară din cauza dezacordurilor privind viitoarele relații ale Norvegiei cu UE, în special în ceea ce privește politica energetică. Ca urmare, Partidul Laburist guvernează acum singur, fostul prim-ministru și secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, revenind în funcția de ministru al finanțelor. De la scindare și revenirea lui Stoltenberg, Partidul Laburist a înregistrat o revenire în sondaje, ceea ce face ca rezultatul alegerilor din toamnă să fie din ce în ce mai incert.

Incertitudinea politică externă rămâne o temă cheie în Norvegia în 2025, pe măsură ce dinamica globală în schimbare obligă țara să-și reevalueze prioritățile strategice. Apariția noii administrații americane pe scena internațională a intensificat presiunea asupra Norvegiei de a-și spori cheltuielile pentru apărare, consolidându-și angajamentele față de NATO și declanșând, în același timp, discuții privind o mai mare autonomie. În același timp, Norvegia își reevaluează relația cu UE – nu doar în ceea ce privește cooperarea în domeniul securității, ci și în privința rolului său de furnizor-cheie de energie. Aceste considerente geopolitice în continuă evoluție modelează atât politica de apărare, cât și cadrul relațiilor energetice ale Norvegiei cu Europa.

Plata

Transferurile bancare sunt, de departe, cel mai utilizat mijloc de plată. Toate băncile importante din Norvegia utilizează rețeaua electronică BIC/SWIFT, care oferă un serviciu de transfer internațional de fonduri ieftin, flexibil și rapid.

Conturile centralizate, bazate pe un sistem local centralizat de încasare și pe o gestionare simplificată a transferurilor de fonduri, constituie, de asemenea, o practică relativ comună.

Plățile electronice, care implică executarea ordinelor de plată prin intermediul site-ului web al băncii clientului, sunt utilizate pe scară largă.

Cambiile și cecurile nu sunt utilizate pe scară largă și nici recomandate, deoarece trebuie să îndeplinească o serie de cerințe formale pentru a fi valabile. În plus, creditorii refuză frecvent să accepte cecurile ca mijloc de plată. De regulă, ambele instrumente servesc în principal la dovedirea existenței unei datorii.

În schimb, biletele la ordin (gjeldsbrev) sunt mult mai frecvente în tranzacțiile comerciale și oferă garanții superioare atunci când sunt asociate cu o recunoaștere fără echivoc a sumei datorate, ceea ce, în cazul unei neîndepliniri ulterioare a obligațiilor, va permite beneficiarului să obțină un titlu executoriu de la o instanță competentă.

Recuperarea creanțelor

Faza amiabilă

Procesul de recuperare începe prin trimiterea către debitor a unei somații de plată a sumei principale, plus eventualele penalități de întârziere convenite contractual, în termen de 14 zile.

În cazul în care un contract nu conține o clauză specifică privind penalitățile, dobânda începe să se acumuleze la 30 de zile după ce creditorul transmite o somație de plată și, începând din 2004, se calculează pe baza ratei de referință stabilite de Banca Centrală a Norvegiei (Norges Bank) în vigoare la data de 1 ianuarie sau 1 iulie a anului respectiv, majorată cu opt puncte procentuale.

În absența plății sau a unui acord, creditorii se pot adresa Comisiei de conciliere (Forliksrådet), un organism cvas-administrativ. Pentru a beneficia de această procedură, creditorii trebuie să prezinte documente care să ateste creanța lor, exprimată în coroane norvegiene.

Consiliul de Conciliere acordă apoi debitorului un termen scurt pentru a răspunde la cererea depusă, înainte de a audia părțile, fie personal, fie prin intermediul reprezentanților lor oficiali (stevnevitne). În această etapă a procedurii, prezența avocaților nu este obligatorie în mod sistematic. Acordul la care se ajunge va fi executoriu în același mod ca o hotărâre judecătorească.

Procedura judiciară

În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, cauza este trimisă instanței de primă instanță pentru examinare. Cu toate acestea, în cazul creanțelor considerate valabile, Comisia de conciliere are competența de a pronunța o hotărâre care are forța unei hotărâri judecătorești.

Un dosar trimis la o instanță superioară va începe cu o citație de comparare în fața instanței municipale sau a instanței de district. Citația va fi comunicată debitorului, împreună cu o somație de a notifica instanței intenția sa de a se apăra, dacă dorește acest lucru.

În cazul în care pârâtul nu răspunde la citație în termenul prevăzut (aproximativ trei săptămâni) sau nu se prezintă la ședință, Comisia pronunță o hotărâre în lipsă, care are, de asemenea, forța unei hotărâri judecătorești. Durata procedurii variază de la o instanță la alta.

Cererile mai complexe sau contestate sunt judecate de instanța de primă instanță (tingrett). Procedurile în ședință plenară ale acestei instanțe se bazează pe probe orale și pe memoriile scrise. Instanța examinează argumentele și audiază martorii părților înainte de a pronunța o hotărâre.

Norvegia nu dispune de un sistem de instanțe comerciale, dar instanța de primă instanță este competentă să judece cazurile privind înstrăinarea bunurilor de capital, succesiunile, precum și procedurile de insolvență.

0

0

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

O hotărâre judecătorească națională este executorie timp de zece ani, dacă a devenit definitivă. În cazul în care debitorul nu se conformează hotărârii, creditorul poate solicita executarea silită a acesteia de la autoritățile de executare, care vor proceda la sechestrarea bunurilor și fondurilor debitorului.

Chiar dacă Norvegia nu face parte din UE, se vor aplica mecanisme de executare speciale și avantajoase pentru hotărârile pronunțate de țările UE, cum ar fi ordinele de plată ale UE sau titlul executoriu european, în temeiul „Regimului de la Bruxelles”. În ceea ce privește hotărârile pronunțate de țări care nu sunt membre ale UE, acestea vor fi executate pe bază de reciprocitate, cu condiția ca țara emitentă să fie parte la un acord bilateral sau multilateral cu Norvegia.

Proceduri de insolvență

PROCEDURI EXTRAJUDICIARE

Reorganizările private, administrate în afara instanțelor, sunt comune în Norvegia, chiar dacă nu sunt reglementate de lege. Debitorii și creditorii sunt liberi să încheie orice fel de acorduri, dar, în practică, se aplică adesea Legea privind reorganizarea datoriilor și falimentul. O terță parte (un avocat sau un contabil) poate gestiona procesul, dacă părțile doresc acest lucru.

RESTRUCTURAREA DATORIEI

Această procedură poate fi inițiată numai de un debitor dispus să o facă. Situația sa financiară este evaluată de un comitet de supraveghere numit de instanță și se elaborează o propunere de concordat. Dacă instanța este de acord, un comitet de concordat, precum și un administrator judiciar numit de instanță, vor gestiona operațiunile debitorului și vor formula un acord de concordat. O procedură de soluționare a datoriilor poate avea ca rezultat o soluționare completă a datoriilor, un acord de reorganizare sau inițierea unei proceduri de faliment.

PROCEDURA DE FALIMENT

Procedura poate fi deschisă prin hotărâre judecătorească, fie la cererea debitorului, fie la cererea creditorului. Acesta din urmă trebuie să garanteze acoperirea cheltuielilor legate de procedură. Instanța va numi un administrator judiciar și va evalua necesitatea constituirii unui comitet al creditorilor înainte de a emite o hotărâre de faliment, acordând creditorilor un termen pentru depunerea creanțelor (trei până la șase săptămâni). Toate bunurile debitorului sunt confiscate, datoria este evaluată și se întocmește o listă a creanțelor admise.

În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, cauza este trimisă instanței de primă instanță pentru examinare. Cu toate acestea, în ceea ce privește creanțele considerate valabile, Comisia de conciliere are competența de a pronunța o hotărâre care are forța unei hotărâri judecătorești. Un dosar trimis instanței superioare va începe cu o citație de a se prezenta în fața instanței municipale sau județene. Citația va fi comunicată debitorului, împreună cu o somație de a notifica instanța cu privire la intenția sa de a se apăra, dacă dorește acest lucru.

În cazul în care pârâtul nu răspunde la citație în termenul prevăzut (aproximativ trei săptămâni) sau nu se prezintă la ședință, Comisia pronunță o hotărâre în lipsă, care are, de asemenea, forța unei hotărâri judecătorești. Durata procedurii variază de la o instanță la alta.

Cererile mai complexe sau contestate sunt judecate de instanța de primă instanță (tingrett). Procedura în ședință publică a acestei instanțe se bazează pe probe orale și pe memoriile scrise. Instanța examinează argumentele și audiază martorii părților înainte de a pronunța o hotărâre.

Norvegia nu dispune de un sistem de instanțe comerciale, însă instanța de primă instanță este competentă să judece cazurile privind înstrăinarea bunurilor de capital, succesiunile, precum și procedurile de insolvență.

Ultima actualizare: martie 2025