Norvegia

Creștere stabilă în sectorul privat și public

Pe tot parcursul anului 2027, se preconizează că economia Norvegiei va continua să se extindă într-un ritm moderat, la fel ca în 2026, susținută de o piață a muncii rezilientă, de creșterea salariilor reale și de un consum al gospodăriilor care rămâne solid. Deși încrederea consumatorilor a scăzut pe fondul incertitudinii globale accentuate și al inflației ridicate în mod persistent, gospodăriile continuă să beneficieze de condiții solide de angajare, de salarii în creștere și de o putere de cumpărare în îmbunătățire. Măsurile de sprijin guvernamentale, inclusiv programele în curs de derulare legate de energie, ar trebui să contribuie în continuare la atenuarea impactului șocurilor externe asupra cererii interne.

Cu toate acestea, riscurile de deteriorare persistă, întrucât economia se confruntă cu unele tendințe stagflacioniste. Inflația s-a dovedit mai persistentă decât se preconiza, depășind 3% la un moment dat în 2026, în timp ce creșterea salarială rămâne ridicată din cauza condițiilor restrictive de pe piața muncii. Acești factori vor limita probabil ritmul relaxării monetare, menținând costurile de finanțare la un nivel relativ ridicat pentru gospodării și întreprinderi. În consecință, activitatea de investiții și sectoarele mai sensibile la rata dobânzii ar putea continua să se confrunte cu dificultăți. În plus, contextul extern incert, inclusiv tensiunile geopolitice și încetinirea creșterii economice în rândul principalilor parteneri comerciali, ar putea afecta exporturile norvegiene și încrederea mediului de afaceri.

Numărul insolvențelor corporative a scăzut semnificativ în primele luni ale anului 2026, înregistrând o reducere de aproximativ 15% față de aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, este puțin probabil ca această îmbunătățire să persiste pe întreaga perioadă de prognoză. Pe măsură ce presiunile asupra costurilor continuă să crească, iar cererea se moderează, nivelul insolvențelor a început treptat să crească din nou în 2026. Se preconizează că această tendință va continua în 2027. Costurile mai mari cu forța de muncă, cheltuielile de finanțare ridicate și presiunea continuă asupra marjelor de profit vor afecta probabil în special întreprinderile vulnerabile. Sectoare precum ospitalitatea, transporturile și serviciile pentru întreprinderi au dat deja semne de deteriorare, în timp ce industriile orientate spre export și cele cu consum intensiv de energie se confruntă cu riscuri tot mai mari din cauza scăderii cererii externe și a creșterii costurilor de exploatare. În ciuda acestor provocări, se preconizează că nivelul general al insolvențelor va rămâne, în linii mari, în concordanță cu normele istorice.

Balanțe susținute de veniturile din hidrocarburi

Se preconizează că poziția externă a Norvegiei va rămâne excepțional de puternică în 2027, susținută de exporturi substanțiale de hidrocarburi și de venituri considerabile din investițiile străine. Deși este probabil ca excedentul de cont curent să se reducă ușor pe măsură ce prețurile energiei se moderează și cererea de importuri rămâne stabilă, acesta va continua să fie caracterizat de un excedent mare de bunuri, determinat de exporturile de petrol și gaze. Se preconizează că balanța serviciilor va rămâne deficitară, reflectând dependența Norvegiei de serviciile importate din domeniul transporturilor, turismului și afacerilor. Totuși, acest lucru va fi mai mult decât compensat de o balanță a veniturilor puternică, susținută de randamentele provenite din stocul extins de active străine al Norvegiei, în special Fondul Global de Pensii al Guvernului, cel mai mare fond suveran de investiții din lume.

Se preconizează, de asemenea, că poziția fiscală a Norvegiei va rămâne printre cele mai solide la nivel mondial. Deși cheltuielile publice vor crește în continuare, susținute de cheltuielile pentru apărare, angajamentele în domeniul protecției sociale și măsurile specifice menite să protejeze gospodăriile și întreprinderile de creșterea costurilor, finanțele publice vor continua să beneficieze de venituri substanțiale din sectorul petrolier și de venituri din investiții provenite din fondul suveran de investiții. În consecință, se preconizează că guvernul va menține un excedent bugetar considerabil, în timp ce datoria publică rămâne scăzută și stabilă în comparație cu standardele internaționale. Cu toate acestea, economia continentală de bază va continua să depindă de transferurile provenite din veniturile generate de sectorul petrolier, ceea ce subliniază importanța continuă a sectorului petrolier și gazier pentru soliditatea fiscală generală a Norvegiei.

Echilibrul între securitatea energetică și tranziția verde

Alegerile generale din septembrie 2025 au adus la putere Partidul Laburist al prim-ministrului Jonas Gahr Støre, care și-a păstrat puterea în urma unei redresări semnificative a sprijinului public în lunile precedente. Revenirea fostului prim-ministru și fost secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, în funcția de ministru al finanțelor a contribuit la consolidarea credibilității economice a guvernului. Partidul Laburist continuă să guverneze ca administrație minoritară, bazându-se pe sprijinul unei serii de partide de centru-stânga, printre care Partidul Socialist de Stânga, Partidul de Centru, Partidul Roșu și Partidul Verde. Agenda guvernului se concentrează pe atenuarea presiunilor legate de costul vieții, consolidarea serviciilor publice, menținerea unor cheltuieli ridicate pentru apărare și combaterea inegalităților în creștere. Reflectând aceste priorități, bugetul pentru 2026 a introdus măsuri precum deduceri fiscale personale mai mari, costuri mai mici pentru îngrijirea copiilor, creșterea prestațiilor sociale și finanțare suplimentară pentru municipalități, asistență medicală, programe de sprijin energetic și apărare. O reformă fiscală amplă este preconizată pentru 2027, iar următoarele alegeri parlamentare sunt programate pentru septembrie 2029.

Privind în perspectivă, guvernul se confruntă cu provocarea de a găsi un echilibru între obiectivele climatice pe termen lung ale Norvegiei și dependența continuă a țării de sectorul petrolier și gazier. O comisie de tranziție va examina căile de reducere a dependenței de hidrocarburi pe termen lung și va sprijini trecerea către o economie cu emisii reduse de carbon. Cu toate acestea, tensiunile geopolitice accentuate, preocupările legate de securitatea energetică europeană și perturbările de pe piețele energetice globale au consolidat importanța strategică a aprovizionării cu petrol și gaze din Norvegia. Drept urmare, sprijinul politic pentru menținerea – și, în unele cazuri, extinderea – producției de hidrocarburi rămâne semnificativ, incluzând un interes reînnoit pentru proiectele de dezvoltare din Arctica. Investițiile în acest sector s-au consolidat, de asemenea, în cursul anului 2026, reflectând atât condițiile favorabile de pe piață, cât și cererea continuă a Europei pentru surse fiabile de energie. Este probabil ca aceste presiuni concurente să rămână o caracteristică definitorie a procesului de elaborare a politicilor norvegiene în anii următori, modelând atât politica energetică, cât și relația economică mai largă a Norvegiei cu Europa.

Plata

Transferurile bancare sunt, de departe, cel mai utilizat mijloc de plată. Toate băncile norvegiene importante utilizează rețeaua electronică BIC/SWIFT, care oferă un serviciu de transfer internațional de fonduri ieftin, flexibil și rapid.

Conturile centralizate, bazate pe un sistem local centralizat de încasare și pe o gestionare simplificată a transferurilor de fonduri, constituie, de asemenea, o practică relativ comună.

Plățile electronice, care implică executarea ordinelor de plată prin intermediul site-ului web al băncii clientului, sunt utilizate pe scară largă.

Cambiile și cecurile nu sunt nici utilizate pe scară largă, nici recomandate, deoarece trebuie să îndeplinească o serie de cerințe formale pentru a fi valabile. În plus, creditorii refuză frecvent să accepte cecurile ca mijloc de plată. De regulă, ambele instrumente servesc în principal la atestarea existenței unei datorii.

În schimb, biletele la ordin (gjeldsbrev) sunt mult mai frecvente în tranzacțiile comerciale și oferă garanții superioare atunci când sunt asociate cu o recunoaștere neechivocă a sumei datorate, ceea ce, în cazul unei neplăți ulterioare, va permite beneficiarului să obțină un titlu executoriu de la o instanță competentă.

Recuperarea creanțelor

Faza amiabilă

Procesul de recuperare a creanțelor începe prin trimiterea către debitor a unei somații de plată a sumei principale, la care se adaugă eventualele penalități de întârziere convenite prin contract, în termen de 14 zile.

În cazul în care un contract nu conține o clauză specifică privind penalitățile, dobânda începe să se acumuleze la 30 de zile după ce creditorul transmite o somație de plată și, începând cu 2004, se calculează pe baza ratei de referință stabilite de Banca Centrală a Norvegiei (Norges Bank) în vigoare la data de 1 ianuarie sau 1 iulie a anului respectiv, majorată cu opt puncte procentuale.

În absența plății sau a unui acord, creditorii se pot adresa Comisiei de conciliere (Forliksrådet), un organism cu caracter cvas-administrativ. Pentru a beneficia de această procedură, creditorii trebuie să prezinte documente care să ateste creanța lor, care trebuie exprimată în coroane norvegiene.

Consiliul de Conciliere acordă apoi debitorului un termen scurt pentru a răspunde la cererea depusă, înainte de a audia părțile, fie personal, fie prin intermediul reprezentanților lor oficiali (stevnevitne). În această etapă a procedurii, prezența avocaților nu este obligatorie în mod sistematic. Acordul la care se ajunge va fi executoriu în același mod ca o hotărâre judecătorească.

Procedura judiciară

În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, cauza este trimisă instanței de primă instanță pentru examinare. Cu toate acestea, în cazul creanțelor considerate valabile, Comisia de conciliere are competența de a pronunța o hotărâre care are forța unei hotărâri judecătorești.

Un dosar trimis la o instanță superioară va începe cu o citație de a se prezenta în fața instanței municipale sau a instanței de district. Citația va fi comunicată debitorului, împreună cu o somație de a notifica instanța cu privire la intenția sa de a se apăra, dacă dorește acest lucru.

În cazul în care pârâtul nu răspunde la citație în termenul prevăzut (aproximativ trei săptămâni) sau nu se prezintă la ședință, Comisia pronunță o hotărâre în lipsă, care are, de asemenea, forța unei hotărâri judecătorești. Durata procedurii variază de la o instanță la alta.

Cererile mai complexe sau contestate sunt judecate de instanța de primă instanță (tingrett). Procedura în ședință publică a acestei instanțe se bazează pe probe orale și pe memoriile scrise. Instanța examinează argumentele și audiază martorii părților înainte de a pronunța o hotărâre.

Norvegia nu dispune de un sistem de instanțe comerciale, însă instanța de primă instanță este competentă să judece cazurile privind înstrăinarea bunurilor de capital, succesiunile, precum și procedurile de insolvență.

0

0

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

O hotărâre judecătorească națională este executorie timp de zece ani dacă a devenit definitivă. În cazul în care debitorul nu se conformează hotărârii, creditorul poate solicita executarea silită a acesteia de la autoritățile de executare, care vor proceda la sechestrarea bunurilor și fondurilor debitorului.

Chiar dacă Norvegia nu face parte din UE, se vor aplica mecanisme de executare speciale și avantajoase pentru hotărârile pronunțate de țările UE, cum ar fi ordinele de plată ale UE sau titlul executoriu european, în temeiul „Regimului de la Bruxelles”. În ceea ce privește hotărârile pronunțate de țări care nu sunt membre ale UE, acestea vor fi executate pe baza principiului reciprocității, cu condiția ca țara emitentă să fie parte la un acord bilateral sau multilateral cu Norvegia.

Proceduri de insolvență

PROCEDURI EXTRAJUDICIARE

Reorganizările private, administrate pe cale extrajudiciară, sunt frecvente în Norvegia, chiar dacă nu sunt reglementate de lege. Debitorii și creditorii sunt liberi să încheie orice fel de acorduri, dar, în practică, se aplică adesea Legea privind reorganizarea datoriilor și falimentul. O terță parte (un avocat sau un contabil) poate gestiona procesul, dacă părțile doresc acest lucru.

RESTRUCTURAREA DATORIEI

Această procedură poate fi inițiată numai de un debitor dispus să o facă. Situația sa financiară este evaluată de un comitet de supraveghere numit de instanță și se elaborează o propunere de concordat. Dacă instanța este de acord, un comitet de concordat, precum și un administrator judiciar numit de instanță, vor gestiona operațiunile debitorului și vor formula un acord de concordat. O procedură de soluționare a datoriilor poate avea ca rezultat o soluționare completă a datoriilor, un acord de reorganizare sau deschiderea unei proceduri de faliment.

PROCEDURA DE FALIMENT

Procedura poate fi deschisă prin hotărâre judecătorească, fie la cererea debitorului, fie la cererea creditorului. Acesta din urmă trebuie să garanteze cheltuielile legate de procedură. Instanța va numi un administrator judiciar și va evalua necesitatea constituirii unui comitet al creditorilor înainte de a emite o hotărâre de faliment, acordând creditorilor un termen pentru depunerea creanțelor (între trei și șase săptămâni). Toate bunurile debitorului sunt confiscate, datoria este evaluată și se întocmește o listă a creanțelor admise.

În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, dosarul este trimis instanței de primă instanță spre examinare. Cu toate acestea, în ceea ce privește creanțele considerate valide, Comisia de conciliere are competența de a pronunța o hotărâre care are forța unei hotărâri judecătorești. Un dosar trimis instanței superioare va începe cu o citație de înfățișare în fața instanței municipale sau județene. Citația va fi comunicată debitorului, împreună cu o somație de a notifica instanței intenția de a se apăra, dacă dorește acest lucru.

În cazul în care pârâtul nu răspunde la citație în termenul prevăzut (aproximativ trei săptămâni) sau nu se prezintă la ședință, Comisia pronunță o hotărâre în lipsă, care are, de asemenea, forța unei hotărâri judecătorești. Durata procedurii variază de la o instanță la alta.

Cererile mai complexe sau contestate sunt judecate de instanța de primă instanță (tingrett). Procedura în ședință publică a acestei instanțe se bazează pe probe orale și pe observații scrise. Instanța examinează argumentele și audiază martorii părților înainte de a pronunța o hotărâre.

Norvegia nu dispune de un sistem de instanțe comerciale, dar instanța de primă instanță este competentă să judece cazurile privind înstrăinarea bunurilor de capital, succesiunile, precum și procedurile de insolvență.

Ultima actualizare: iulie 2026