Libia

O țară divizată în două

Revoluția din 2011 și căderea lui Muammar Gaddafi, după 42 de ani la putere, au aruncat Libia într-o perioadă de instabilitate care a dus, în cele din urmă, la divizarea de facto a țării începând cu anul 2014. În vest, Guvernul de Unitate Națională (GNU), condus de prim-ministrul Abdul Hamid Dbeibah din Tripoli și susținut de Înaltul Consiliu de Stat, este singura autoritate executivă recunoscută de comunitatea internațională. În est, Guvernul de Stabilitate Națională (GNS), condus de prim-ministrul Osama Hammad și cu sediul între Sirte și Benghazi, este susținut de Camera Reprezentanților din 2022, în urma amânării pe termen nedeterminat a alegerilor prezidențiale și parlamentare programate inițial pentru 2021. GNS se bucură de sprijinul Armatei Naționale Libiene (LNA) a mareșalului Khalifa Haftar, care deține efectiv puterea reală în regiune. Cea mai mare parte a resurselor de petrol și gaze ale Libiei se află pe teritoriile aflate sub controlul LNA. Această dualitate instituțională, reprezentată de două administrații rivale înconjurate de o multitudine de miliții armate, continuă să submineze grav guvernanța și dezvoltarea economică.

Deși reconcilierea politică rămâne o perspectivă îndepărtată, câteva evoluții recente au trezit speranțe privind o cooperare mai strânsă între cele două părți. Banca Centrală a Libiei (CBL), cu sediul în Tripoli, a fost reunificată în mod notabil în 2023. Instituția are o importanță strategică deosebită, întrucât colectează și redistribuie veniturile din petrol, care reprezintă practic totalitatea veniturilor guvernamentale. Mai recent, cu sprijinul medierii SUA, facțiunile din est și din vest au acceptat de comun acord un buget unificat pentru 2026, primul de peste un deceniu. În luna august a aceluiași an, cele două părți au semnat, de asemenea, un acord sponsorizat de ONU, menit să organizeze alegeri într-un termen maxim de 24 de luni. Cu toate acestea, acest calendar rămâne condiționat de crearea unei autorități executive unificate și a unor instituții naționale. Instabilitatea politică persistă totuși, așa cum o ilustrează încercarea de demisie a guvernatorului Băncii Centrale, Naji Issa, în vara anului 2026, în ciuda faptului că fusese numit cu doi ani mai devreme pentru a stabiliza gestionarea veniturilor din petrol. Pe planul securității, Comisia Militară Comună (5+5), înființată în temeiul acordului de încetare a focului din 2020, rămâne unul dintre principalele canale de dialog între taberele opuse.

Fragmentarea politică a Libiei este, de asemenea, determinată de rivalitatea dintre puterile străine concurente. Tripoli beneficiază de sprijinul politic și militar al Turciei, precum și de susținerea financiară și diplomatică din partea Qatarului. În schimb, tabăra din est este susținută de Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia, care urmărește să-și consolideze prezența atât în Africa, cât și în Mediterana, în special prin intermediul Corpului African (fostul Grup Wagner). Cu toate acestea, atenuarea tensiunilor dintre mai multe puteri regionale care susțin facțiuni opuse a redus amploarea confruntărilor prin intermediari și a încurajat o abordare mai pragmatică, axată pe menținerea stabilității și a echilibrului de putere.

Creșterea economică depinde în mare măsură de petrol

Având în vedere că hidrocarburile reprezintă peste 60% din PIB-ul Libiei, se preconizează o încetinire a creșterii economice în 2027, odată cu normalizarea prețurilor petrolului, presupunând că Strâmtoarea Hormuz va rămâne deschisă pe termen lung. Cu toate acestea, activitatea economică ar trebui să fie susținută în continuare de creșterea producției de petrol, după media record de aproape 1,4 milioane de barili pe zi atinsă în 2026, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, cu condiția menținerii unei stabilități politice și de securitate relative. Prin urmare, se preconizează că sectorul extractiv va atrage cea mai mare parte a investițiilor private străine, pe măsură ce autoritățile urmăresc să crească producția la două milioane de barili pe zi până în 2030. Cu toate acestea, atribuirea a doar cinci dintre cele 22 de blocuri oferite de Compania Națională de Petrol (NOC) în cadrul rundei de acordare a licențelor din 2025 – prima din 2007 – evidențiază dificultățile de a concilia ambițiile Libiei cu cerințele companiilor petroliere internaționale, care se întorc cu prudență în țară. În sectorul gazelor naturale, NOC continuă să dezvolte proiectul offshore Structures A&E (8 miliarde USD) în parteneriat cu compania italiană Eni. Preconizat să intre în funcțiune în 2027, proiectul ar trebui să contribuie la îmbunătățirea producției de energie electrică într-un moment în care întreruperile de curent continuă să se producă frecvent.

În plus, adoptarea unui buget unificat pentru 2026 ar trebui să faciliteze finanțarea proiectelor de dezvoltare și reconstrucție, îmbunătățind în același timp coordonarea politicilor economice între instituțiile concurente. Acest prim pas către reunificare ar putea relansa discuțiile privind relaxarea treptată a înghețării unei părți din fondul suveran de investiții al Libiei, în valoare de aproximativ 80 de miliarde USD, cu scopul de a finanța proiecte de investiții specifice. Înghețate din 2011 în cadrul sancțiunilor internaționale, aceste active sunt, în principiu, condiționate de înființarea unui guvern ales.

Având în vedere dependența copleșitoare a Libiei de petrol, care generează peste 95 % din veniturile guvernului, cheltuielile publice ridicate vor continua să susțină consumul gospodăriilor, deși într-o măsură mai mică decât în 2026, întrucât sectorul public rămâne principalul angajator al țării, reprezentând aproximativ 80 % din locurile de muncă formale. În schimb, se preconizează că sectorul privat din afara sectorului petrolier va rămâne subdezvoltat și, în mare parte, informal. Inflația, care este probabil subestimată în ciuda schimbării recente a metodologiei de calcul, ar trebui să se reducă ușor în 2027, în principal datorită unui efect de bază care decurge din devalorizarea dinarului libian din ianuarie 2026, care a crescut substanțial costurile de import. Libia rămâne puternic dependentă de importuri, acestea reprezentând aproximativ 65 % din PIB în 2025. Inflația va continua totuși să afecteze puterea de cumpărare a gospodăriilor. Devalorizarea, combinată cu eliminarea taxei de 15 % aplicate tranzacțiilor valutare în martie 2026, a contribuit la reducerea decalajului dintre cursul de schimb oficial și cel de pe piața paralelă, deși acesta din urmă finanțează în continuare aproape 60 % din importurile țării.

Situația fiscală rămâne incertă

Poziția fiscală a Libiei rămâne strâns legată de sectorul hidrocarburilor. În ciuda normalizării probabile a prețurilor petrolului în 2027, se preconizează menținerea excedentului bugetar, susținut în special de creșterea producției de petrol și gaze. Acest lucru ar prelungi redresarea finanțelor publice observată după mai mulți ani de deficite substanțiale. Adoptarea unui buget unificat ar trebui, de asemenea, să îmbunătățească transparența și coordonarea cheltuielilor publice, care anterior erau gestionate separat de cele două administrații rivale ale țării. În plus, aceasta ar permite reintegrarea în circuitele oficiale a unei părți din veniturile care anterior erau deturnate din cadrul bugetar oficial. În temeiul acordului, Guvernul de Unitate Națională (GNU) își va păstra responsabilitatea pentru cheltuielile curente, în timp ce cheltuielile de capital fix vor fi stabilite de un comitet mixt reprezentând ambele părți, sub supravegherea Băncii Centrale a Libiei (CBL). Mai precis, scăderea veniturilor nefiscale rezultată din eliminarea taxei pe tranzacțiile valutare nu ar trebui să constituie un obstacol în calea continuării investițiilor publice. În urma recomandărilor CBL, se așteaptă ca autoritățile să încerce, de asemenea, să limiteze creșterea cheltuielilor salariale din sectorul public și a subvențiilor pentru energie, care au reprezentat, respectiv, 30 % și 20 % din PIB în 2025, deși este probabil ca progresele să rămână limitate.

Menținerea unui excedent bugetar, chiar dacă mai redus, combinată cu o creștere nominală robustă și cu reducerea treptată a mecanismelor de finanțare paralele, ar trebui să contribuie la scăderea datoriei publice ca pondere din PIB. Reducerea datoriei rămâne însă o preocupare secundară. Datoria publică libiană este deținută în mare parte de CBL, care finanțează guvernul prin utilizarea rezervelor sale valutare, și este denominată în moneda locală. Constând în principal din avansuri și creanțe intra-sectorul public, aceasta impune doar constrângeri financiare limitate asupra statului, întrucât nu implică nici plăți de dobânzi, nici grafice fixe de rambursare.

După o creștere bruscă în 2026, determinată de prețurile mai mari ale petrolului, se preconizează că excedentul de cont curent se va reduce în 2027. Prețurile globale mai scăzute ale petrolului vor afecta probabil veniturile din exporturi, în ciuda creșterii continue a producției de petrol și gaze. Importurile vor rămâne puternice, susținute de cheltuielile de reconstrucție, proiectele de infrastructură și investițiile în sectorul energetic. Se preconizează că deficitul din sectorul serviciilor va rămâne ridicat, datorită dependenței puternice a Libiei de expertiza străină pentru implementarea proiectelor de investiții la scară largă. În ciuda reducerii excedentului de cont curent, poziția externă ar trebui să rămână confortabilă grație rezervelor substanțiale de valută, care sunt echivalente cu peste 30 de luni de importuri, precum și fluxurilor continue de investiții străine directe. Se preconizează că aceste investiții vor rămâne concentrate în sectorul hidrocarburilor, dar vor continua să fie împiedicate de fragmentarea instituțională, de incertitudinea politică și de un mediu de afaceri nefavorabil, ceea ce îi va determina pe mulți investitori să-și amâne angajamentele cele mai importante.

Ultima actualizare: august 2026