Emiratele Arabe Unite

O încetinire bruscă în 2026, pe fondul tensiunilor regionale, urmată de o redresare în 2027

Economia a înregistrat o încetinire bruscă în 2026, pe fondul tensiunilor regionale accentuate care au afectat atât activitatea din sectorul hidrocarburilor, cât și pe cea din alte sectoare. Deși sectorul non-hidrocarburi ar putea beneficia de baza economică diversificată a Emiratelor Arabe Unite, creșterea în turism, transporturi, comerț, construcții și servicii financiare s-a moderat din cauza încrederii scăzute a mediului de afaceri, a fluxurilor reduse de investiții și a incertitudinii geopolitice crescute. Din acest motiv, în ciuda unui indice PMI al EAU de peste 50 în mai 2026 (52,6), companiile se confruntă în continuare cu o scădere a comenzilor de export din cauza perturbărilor rutelor comerciale maritime, a condițiilor de securitate și a incertitudinii economice. În acest sens, EAU au fost ținta unui număr mai mare de atacuri iraniene decât vecinii lor din CCG, ceea ce a perturbat direct infrastructura lor logistică și aeronautică în urma loviturilor asupra unor noduri critice, precum Terminalul 3 al Aeroportului Internațional din Dubai și Portul Jebel Ali. În consecință, se preconizează că încasările din turismul internațional vor scădea cu aproape 30 % în 2026 față de anul precedent, ajungând la aproximativ 30 de miliarde de dolari SUA. O eventuală scădere a imigrației, care reprezintă aproape 90% din populația EAU și o pondere semnificativă din consumul gospodăriilor (50% din PIB), va afecta cererea din comerțul cu amănuntul și activitatea imobiliară. Activitatea din sectorul construcțiilor (aproximativ 10% din PIB) se va încetini, pe măsură ce investitorii vor amâna proiectele neesențiale, iar dezvoltatorii imobiliari vor adopta o atitudine mai prudentă, în contextul riscurilor ridicate legate de finanțare și de situația geopolitică. De asemenea, este probabil ca activitățile comerciale și logistice să fie afectate de perturbările persistente ale rutelor maritime și de scăderea cererii regionale. În sectorul hidrocarburilor, blocada Strâmtorii Hormuz și atacurile aeriene asupra infrastructurii au forțat ADNOC să închidă marile zăcăminte offshore, reducând astfel producția de petrol a Emiratelor Arabe Unite (aproximativ 25% din PIB) cu peste 40%, de la 3,4 milioane de barili pe zi (bpd) la aproximativ 1,8 milioane. Aceasta reprezintă capacitatea singurei sale conducte de ocolire operaționale către Fujairah, de pe coasta de est, care se află în afara strâmtorii. Se preconizează că producția de petrol va scădea cu aproximativ 5% față de aceeași perioadă a anului precedent în 2026. În plus, în aprilie 2026, EAU au anunțat că părăsesc OPEC și OPEC+. Acest lucru ar putea permite Abu Dhabi să-și majoreze producția de petrol la 5 milioane bpd. Privind în perspectivă, o detensionare durabilă a tensiunilor geopolitice regionale și redeschiderea completă a rutelor maritime regionale ar facilita o redresare treptată în 2027. Îmbunătățirea condițiilor geopolitice ar stimula turismul, încrederea consumatorilor și investițiile, precum și ar restabili poziția EAU ca centru regional de comerț și logistică. Activitatea din sectorul construcțiilor ar începe probabil să-și recâștige avântul, însoțită de o accelerare a cheltuielilor de consum și de un sector al serviciilor mai puternic, în concordanță cu îmbunătățirea încrederii mediului de afaceri. Un acord durabil ar reduce, de asemenea, primele de risc și ar atenua perturbările lanțului de aprovizionare, sprijinind astfel o redresare mai amplă în întreaga economie non-petrolieră.

Pentru a susține economia în contextul războiului regional, banca centrală a implementat un pachet de măsuri bazat pe cinci piloni, în valoare de 1 trilion de AED (272 miliarde USD), menit să asigure fluxul de numerar pe piață și lichiditatea sistemului bancar, precum și să consolideze capacitatea de creditare comercială. Alături de Pachetul de facilitare economică al Dubaiului, în valoare de 1 miliard de AED, și de Fondul național pentru reziliența industrială, în valoare de 1 miliard de AED, la nivel federal, aceste măsuri ar trebui să compenseze relativ efectele negative ale războiului (de exemplu, presiunile crescute asupra costurilor datorate perturbărilor lanțului de aprovizionare).

Presiunile inflaționiste au crescut ușor pe fondul majorării prețurilor la import (de exemplu, alimente, locuințe și utilități), ca urmare a întreruperilor rutelor regionale de aprovizionare. Având în vedere că politica monetară este aliniată efectiv la cea a Rezervei Federale a SUA datorită parității fixe a monedei, dinamica ratelor dobânzilor în EAU va continua să reflecte în mare măsură poziția Fed. În acest context, Banca Centrală a Emiratelor Arabe Unite va menține probabil o abordare prudentă, acordând prioritate stabilității financiare și condițiilor adecvate de lichiditate, menținând în același timp costurile de finanțare interne, în linii mari, în concordanță cu ratele globale în USD.

Excedentele duble vor continua să se reducă

Se preconizează că EAU vor menține un excedent bugetar în 2026, deși soldul se va reduce probabil într-o oarecare măsură, pe măsură ce veniturile din hidrocarburi vor scădea, iar cheltuielile publice vor rămâne ridicate pentru a susține economia. Dacă tensiunile geopolitice vor continua să se atenueze în 2027, poziția fiscală ar trebui să se consolideze ușor, susținută de o bază diversificată a veniturilor, în concordanță cu redresarea economică (veniturile din surse nepeteroleiere reprezentând aproximativ jumătate din veniturile totale ale guvernului), de venituri substanțiale provenite din activele suverane (estimate la aproximativ 500% din PIB la sfârșitul anului 2025) și de un acces puternic la piețe. Începând din 2021, guvernul federal a emis obligațiuni suverane, strângând fonduri prin obligațiuni și sukuk emise pe piața internă, denominate în dirham, precum și prin emisiuni internaționale. În 2025, emisiunea de sukuk de trezorerie pe piața internă a totalizat aproximativ 1,8 miliarde USD. Împreună, acești factori ar trebui să ofere autorităților suficientă flexibilitate pentru a absorbi volatilitatea prețului petrolului, continuând în același timp să investească în infrastructură și în sectoare strategice.

Deși se preconizează că excedentul de cont curent se va reduce din cauza scăderii exporturilor de hidrocarburi (care reprezintă aproximativ 35 % din totalul exporturilor) ca urmare a închiderii Strâmtorii Hormuz, se estimează că rezervele externe vor rămâne la un nivel confortabil. Lichiditatea în valută este susținută de rezervele oficiale substanțiale deținute de banca centrală (aproximativ 260–275 miliarde USD, sau echivalentul a aproximativ 30–35% din PIB la sfârșitul anului 2025), precum și de activele substanțiale ale fondului suveran de investiții. Împreună, acestea ar trebui să consolideze încrederea în paritatea fixă a dirhamului și să atenueze vulnerabilitatea externă, chiar și în condițiile unor tendințe nefavorabile la nivel global și pe piața petrolului.

Stabilitate internă într-o regiune volatilă

În contrast cu stabilitatea politică internă, EAU continuă să se confrunte cu riscuri geopolitice ridicate, generate de tensiunile regionale și de fragmentarea globală. În urma conflictului regional, EAU își vor continua politica externă pragmatică, menită să mențină stabilitatea regională. Acordul, cunoscut oficial sub denumirea de Memorandumul de înțelegere de la Islamabad, semnat de SUA și Iran la 17 iunie 2026, a atenuat riscurile geopolitice imediate și a creat un cadru pentru negocieri în vederea unei soluționări cuprinzătoare. De asemenea, acesta a redus presiunea asupra rutelor maritime, întrucât include măsuri provizorii, precum redeschiderea Strâmtorii Hormuz și prelungirea armistițiului. Cu toate acestea, Memorandumul de înțelegere oferă doar o ușurare temporară, fiind un instrument cu o durată de 60 de zile menit să conducă la un acord final. Punerea în aplicare a acordului depinde de angajamentul politic continuu al ambelor părți. Până la încheierea unui acord final, Emiratele Arabe Unite vor rămâne expuse unor noi tensiuni regionale. Dacă memorandumul de înțelegere se va transforma într-un acord de pace durabil, EAU ar fi în poziția ideală de a beneficia de redresarea fluxurilor comerciale prin Strâmtoarea Hormuz, de creșterea turismului, de un aflux reînnoit de expatriați și de o îmbunătățire a investițiilor străine, ceea ce ar susține o redresare pe o bază largă a economiei non-petroliere.

EAU își desfășoară activitatea într-un context regional în care prioritățile sale geopolitice nu se aliniază întotdeauna pe deplin cu cele ale Arabiei Saudite, o altă putere regională majoră. Diferențele în ceea ce privește accentul strategic sunt deosebit de evidente în Yemen, unde EAU acordă prioritate securității maritime, spre deosebire de Arabia Saudită, care se concentrează mai mult pe gestionarea frontierelor și a conflictelor. În plus, tensiunile continue care implică Israelul și țările vecine continuă să alimenteze incertitudinea. Deși EAU au căutat să mențină legăturile diplomatice, de securitate și economice în cadrul Acordurilor Abraham (2020), o nouă escaladare ar putea afecta cooperarea și ar putea spori riscurile de securitate regională.

În cele din urmă, EAU se confruntă cu repercusiuni geopolitice ale fragmentării globale, inclusiv rivalitatea dintre SUA și China, cu regimurile de sancțiuni și restricțiile comerciale aferente. Acestea pot complica fluxurile financiare, reexporturile, transferurile de tehnologie și deciziile de investiții. Economia diversificată a EAU, resursele externe solide și poziția diplomatică echilibrată atenuează aceste riscuri. EAU și-au extins, de asemenea, amprenta economică dincolo de regiune, în special prin investiții în infrastructurile logistice și portuare din Africa, conduse de operatori afiliați statului. Aceste inițiative sunt legate în primul rând de obiective comerciale și legate de comerț. În plus, EAU mențin o cooperare strânsă în domeniul securității cu SUA și găzduiesc o prezență militară limitată a SUA, ceea ce stă la baza unor legături mai ample în domeniul apărării și al strategiei între cele două țări.

Plata

Cele mai comune metode de plată în Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt numerarul, cardurile de credit și de debit, conturile deschise, acreditivele, încasările documentare și cecurile.

Cecurile reprezintă cea mai comună și preferată metodă de plată din țară, în special în tranzacțiile comerciale, întrucât emiterea acestora nu implică costuri, spre deosebire de tranzacțiile garantate printr-o scrisoare de credit sau orice alt tip de garanție bancară. Cecurile constituie un titlu de recunoaștere a datoriei fiabil, care poate fi executat direct în fața unui judecător. În plus, legislația penală din EAU prevede că o persoană care emite un cec cu rea-credință, fără o contraprestație suficientă, poate fi condamnată la închisoare.

Până în 2016, cecurile postdatate erau considerate cea mai bună protecție împotriva plăților întârziate și erau utilizate frecvent în EAU ca garanții, întrucât cecurile fără acoperire sunt considerate o infracțiune penală. Noua lege nu se pronunță cu privire la cecurile cu fonduri insuficiente (NFS) și prevede doar la articolul 32 că toate procedurile judiciare, procedurile administrative și procedurile de executare silită împotriva bunurilor debitorului vor fi suspendate odată ce se inițiază o decizie, până la ratificarea planului de concordat. Acordul de concordat este definit la articolul 5 din noua lege ca o procedură menită să ajute debitorul să ajungă la o înțelegere cu creditorii în conformitate cu un plan de concordat, sub supravegherea instanței și cu ajutorul unui administrator judiciar care urmează să fie numit în conformitate cu prevederile prezentei legi. Având în vedere cele de mai sus, orice creanțe sau proceduri judiciare intentate împotriva debitorului – fie că sunt legate de cecuri fără acoperire sau de un alt instrument (acest lucru se aplică și procedurilor penale legate de cecuri fără acoperire sau cecuri respinse) – vor fi suspendate odată ce instanța a acceptat cererea debitorului privind concilierea preventivă menționată anterior. Este de remarcat faptul că orice creanță legată de un cec fără acoperire va fi tratată în același mod ca orice altă creanță negarantată care ar putea fi introdusă împotriva debitorului.

Băncile din Emiratele Arabe Unite fac parte din Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale (SWIFT), care este utilizată la transferul de bani între bănci, în special pentru transferurile bancare internaționale.

Recuperarea creanțelor

Etapa amiabilă

Recuperarea creanțelor începe cu abordarea amiabilă, în cursul căreia debitorul primește o somație de plată, urmată de un apel telefonic din partea creditorului sau a unei agenții, cu scopul de a ajunge la un acord de plată.

Proceduri judiciare

Instanțele din Emiratele Arabe Unite sunt alcătuite din: Tribunalul de Primă Instanță; Curtea de Apel; Curtea Supremă din Abu Dhabi.

Situate în fiecare emirat, instanțele de primă instanță au competență generală și includ o instanță civilă, o instanță penală și o instanță de șaria. În urma unei hotărâri pronunțate de una dintre aceste instanțe, părțile implicate au dreptul de a face apel la Curtea de Apel pe motive de fapt și/sau de drept. Ulterior, părțile lezate au dreptul de a face recurs la Curtea Supremă numai în chestiuni de drept. Tribunalul Sharia se ocupă de cauzele civile dintre musulmani.

Proceduri accelerate

O ordonanță de plată este o procedură prin care o parte solicită instanțelor o hotărâre sumară împotriva unui pârât pentru datorii comerciale, susținută de un titlu comercial valabil, dar neplătit, cum ar fi o cambie, un bilet la ordin sau un cec. Dacă se depune o apărare, litigiul trebuie soluționat printr-un proces obișnuit în fața instanței de primă instanță.

Proceduri ordinare

Procedura începe prin depunerea unei plângeri la instanța competentă. Aceasta trebuie să îndeplinească cerințele procedurale și să includă atât datele debitorului, cât și detaliile datoriei. Instanța emite o citație care urmează să fie comunicată pârâtului, în care este menționată data stabilită pentru ședința de judecată.

Odată ce debitorul a depus un răspuns, procesul este amânat pentru a permite creditorului să răspundă. Se acordă amânări suplimentare pentru ca ambele părți să poată depune memoriile. Odată ce instanța consideră că cauza a fost suficient argumentată, aceasta se pronunță asupra cauzei. Întreaga procedură se bazează pe memorii scrise, susținute de probe documentare. Instanța va dispune măsuri reparatorii sub forma unor acțiuni specifice și a unor despăgubiri compensatorii. Măsurile de interdicție nu sunt, în general, disponibile, iar ordinele de sechestru sunt dificil de obținut.

0

Executarea unei hotărâri judecătorești

O hotărâre judecătorească devine executorie odată ce a devenit definitivă. În cazul în care debitorul nu se conformează hotărârii instanței, creditorul poate solicita judecătorului aplicarea unor măsuri de executare, cum ar fi un ordin de sechestru sau chiar arestarea debitorului.

Orice hotărâri străine trebuie mai întâi recunoscute ca hotărâri naționale. Atunci când există tratate bilaterale sau multilaterale de recunoaștere și executare reciprocă, această cerință este pur și simplu o formalitate. În absența unor astfel de acorduri, dreptul internațional privat național prevede o procedură de exequatur.

Cea mai recentă modificare legislativă din Emiratele Arabe Unite se referă la creanțele comerciale, care pot fi acum introduse prin acțiuni în executare, dacă creanța financiară face obiectul executării unui contract comercial sau dacă titularul dreptului este un creditor cu un titlu de creanță comercială, iar datoria este recunoscută.

Proceduri și durata ordinului: Trimiterea unei notificări legale prin notar public către debitor. Notificarea debitorului cu privire la această notificare, cu rezultat pozitiv. Un termen minim de cinci zile de la data primirii notificării de către debitor, pentru a-i permite acestuia să-și achite datoriile. Înregistrarea ordonanței de executare la instanță sau în sistemul electronic al instanței, în conformitate cu competența teritorială a fiecărei instanțe. Decizia va fi pronunțată de judecător în termen de 3 zile lucrătoare, prin acceptare sau respingere. În cazul pronunțării unei decizii în favoarea creditorului, se va depune o cerere de notificare a debitorului. Instanța va notifica debitorul în modul prevăzut de lege. Se acordă un termen de apel de 15 zile de la data notificării hotărârii, în cazul în care debitorul dorește să introducă apel. Instanța de apel va examina apărarea debitorului; dacă aceasta este valabilă, instanța va programa o ședință și va invita ambele părți pentru a cerceta cazul; dacă instanța consideră că apărarea nu este valabilă, va respinge apelul direct. Dacă debitorul nu a formulat apel în termen de 15 zile de la data la care a primit notificarea hotărârii, se va trece la executare. Durata aproximativă a întregului proces: 90-120 de zile.

Procedurile de insolvență

La 4 septembrie 2016, a fost aprobat proiectul final al Legii federale privind falimentul. Noua lege privind insolvența propune trei noi proceduri de insolvență:

PROCEDURA DE REORGANIZARE FINANCIARĂ

Un proces de conciliere privată, extrajudiciară, aplicabil entităților care nu au intrat încă în mod oficial în stare de insolvență, având ca scop ajungerea la o înțelegere consensuală și privată între părți. Un mediator independent, cu experiență în domeniul falimentului, este numit de comisie pentru o perioadă de până la patru luni, pentru a supraveghea discuțiile dintre debitor și creditorii săi.

PROCEDURA DE COMPOSIȚIE PREVENTIVĂ (PCP)

Un debitor care (a) se confruntă cu dificultăți financiare, dar nu este încă insolvabil; sau (b) se află într-o stare de supraîndatorare sau de încetare a plăților de mai puțin de 45 de zile, propune un compromis cu creditorii săi în afara procedurilor formale de faliment. PCP include un moratoriu asupra acțiunilor creditorilor (inclusiv executarea creanțelor garantate) și plasează debitorul sub controlul unui administrator numit din lista de experți a Comisiei (agenția guvernamentală care are autoritatea de a supraveghea procedurile de insolvență), pentru o perioadă inițială de observare de până la trei luni.

Alte instrumente-cheie ale procesului PCP includ posibilitatea de a mobiliza finanțare prioritară de tip „debtor-in-possession” (DIP), care poate fi garantată cu active negarantate sau poate avea prioritate față de garanțiile existente, precum și prevederi ipso facto care împiedică invocarea clauzelor contractuale de reziliere legate de insolvență – cu condiția ca debitorul să își îndeplinească obligațiile de executant. Debitorului i se acordă timp pentru a depune un plan, care este apoi supus votului creditorilor.

FALIMENT

Procedura este împărțită în două elemente: un proces de salvare în cadrul procedurilor formale de faliment, care este similar din punct de vedere procedural cu PCP (inclusiv un moratoriu automat și posibilitatea de a obține finanțare DIP); o procedură formală de lichidare.

ACTUALIZARE RECENTĂ A LEGISLAȚIEI PRIVIND FALIMENTUL:

Au fost anunțate diverse modificări la 22 octombrie 2020, dar acestea nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial. Modificare cheie – Concept nou: „Criză financiară de urgență” (EFC), definită astfel: „O situație generală care afectează comerțul sau investițiile în țară, cum ar fi o pandemie, un dezastru natural sau de mediu, un război etc.” Noi dispoziții care modifică Legea falimentului în timpul unei EFC. Cabinetul EAU va stabili când există o EFC, dar încă nu a făcut acest lucru. Se pare că este necesară o decizie a Cabinetului EAU înainte ca părțile să se poată baza pe noile dispoziții; În cazul în care se anunță o EFC, noua lege prevede anumite protecții pentru debitori, printre care: Debitorii nu sunt obligați să depună cerere de faliment dacă nu și-au achitat datoriile în termen de 30 de zile din cauza EFC; Debitorii pot totuși să depună cerere de faliment în timpul EFC, iar instanța poate decide să nu numească un administrator judiciar în cadrul procedurii dacă debitorul dovedește că perturbarea activității sale a fost cauzată de EFC; Creditorii nu pot depune cereri de faliment, deoarece instanța nu va accepta cereri de faliment împotriva niciunui debitor pe durata EFC.

Acordul cu creditorii (se aplică numai în cazul cererilor depuse de debitori):

În cazul în care falimentul este acceptat de instanță, debitorul poate solicita un termen de 40 de zile lucrătoare pentru a negocia o înțelegere cu creditorii săi. Dacă este aprobat de instanță, acesta va fi publicat și va include o invitație adresată creditorilor de a negocia o înțelegere în termen de 20 de zile lucrătoare; Perioada de conciliere oferită creditorilor nu va depăși 12 luni; În cazul în care se ajunge la o înțelegere cu creditorii privind 2/3 din datorie, aceasta va fi obligatorie pentru toți creditorii (chiar și pentru cei care nu au participat); Negocierile de conciliere trebuie să se desfășoare în scris și să fie aprobate de instanță.

Ultima actualizare: iunie 2026