Djibouti

Economia depinde de sectorul portuar și de Etiopia

Se preconizează că creșterea economică va rămâne puternică, determinată în mare măsură de dinamismul activităților portuare și logistice, care reprezintă aproape 70 % din PIB. Transbordarea rămâne un factor-cheie, stimulată de inspecțiile obligatorii ale mărfurilor cu destinația Yemen și de redirecționarea rutelor maritime în urma atacurilor grupării Houthi în Marea Roșie, care au perturbat traficul către Canalul Suez. Această tendință este susținută în principal de cererea în creștere din partea Etiopiei, întrucât peste 90% din comerțul Etiopiei trece prin porturile din Djibouti. Cu toate acestea, după ce a atins un nivel maxim în 2024, traficul portuar a scăzut în 2025 (-7% în primul trimestru și -10,5% la jumătatea anului) din cauza efectului combinat al modificărilor tarifelor SUA, al tensiunilor regionale și al incertitudinii privind comerțul mondial. Pentru a susține creșterea economică, țara se concentrează pe proiecte structurale incluse în „Viziunea 2035”, conduse de sectorul privat. Printre inițiativele majore se numără extinderea Zonei de liber schimb Damerjog (DDID-FTZ) între 2018 și 2033, inclusiv construirea unei rafinării de petrol finanțată de Arabia Saudită și extinderea terminalelor portuare.

Economia rămâne puternic axată pe sectorul serviciilor (85% din PIB în 2024), urmat de industrie (14%, incluzând producția de energie electrică, tratarea apelor uzate, desalinizarea apei de mare și extracția sării din Lacul Assal). Agricultura, pe de altă parte, are o pondere marginală (1%) în această țară extrem de aridă. Sectoarele strategice, precum telecomunicațiile, apa și energia electrică, sunt dominate de întreprinderi publice monopoliste, care contribuie cu aproximativ 20% la PIB, ceea ce limitează concurența și împiedică diversificarea economică. Climatul de afaceri rămâne fragil, în ciuda eforturilor de modernizare: lichidarea, în aprilie 2025, a Fondului Suveran din Djibouti (FSD), creat în 2020 pentru a atrage finanțare, ilustrează aceste dificultăți, care sunt agravate de acuzațiile de corupție, riscurile de expropriere (rezilierea contractului de concesiune a terminalului de containere cu DP World în 2018) și datoria nesustenabilă. În afara sectorului transporturilor și al logisticii, oportunitățile de investiții private rămân limitate, ceea ce sporește dependența de sectorul portuar. Investițiile străine directe (ISD) rămân la un nivel scăzut (2,2% din PIB în 2025), în ciuda proiectelor de infrastructură și a zonelor de liber schimb. Pe plan social, creșterea economică rămâne în mare măsură exclusivă: proiectele cu intensitate mare de capital au generat puține locuri de muncă, menținând șomajul la un nivel ridicat (25,9% în 2024, afectând peste 70% dintre tineri). Mai puțin de o treime din populația activă are un loc de muncă formal. Sărăcia este răspândită: 42 % din populație trăia sub pragul sărăciei în 2024, în ciuda unuia dintre cele mai ridicate niveluri de asistență oficială pentru dezvoltare pe cap de locuitor din regiune.

Inflația rămâne scăzută datorită ancorării francului djiboutian (DJF) la dolarul american, ceea ce asigură stabilitatea monetară, precum și menținerii prețurilor administrate pentru combustibil, transport și anumite servicii publice. De asemenea, autoritățile au înghețat prețurile la energie electrică și la alimente pentru a limita impactul tensiunilor din Marea Roșie asupra costurilor de import. Scăderea prețurilor mondiale la petrol și alimente contribuie, de asemenea, la limitarea presiunilor inflaționiste.

Stabilitatea fiscală amenințată de datoria externă și de șocurile comerciale

Țara ar putea înregistra un ușor excedent bugetar în 2025, punând capăt unei serii de ani de deficite, datorită unei discipline sporite a cheltuielilor și unei mai bune mobilizări a veniturilor, în special prin desființarea fondului suveran de investiții și prin creșterea veniturilor provenite din închirierea bazelor militare. Această îmbunătățire face parte dintr-o serie de reforme menite să modernizeze administrația fiscală (digitalizare, lărgirea bazei de impozitare) și să raționalizeze cheltuielile, cu o reducere treptată a subvențiilor în favoarea unor transferuri sociale mai bine direcționate. Cu toate acestea, structura veniturilor rămâne fragilă: ponderea veniturilor fiscale ca procent din PIB rămâne scăzută din cauza scutirilor acordate zonelor libere, activităților portuare și bazelor militare, pe lângă evaziunea fiscală. Întreprinderile de stat, deși contribuie semnificativ la PIB, epuizează finanțele publice fără a genera venituri semnificative, ceea ce justifică reformele în curs de desfășurare menite să îmbunătățească transparența acestora și să reducă subvențiile. În 2026, soldul bugetar ar putea reveni la deficit ca urmare a investițiilor legate de extinderea porturilor și de proiectele din domeniul energiei regenerabile.

Datoria publică este critică și considerată nesustenabilă de către FMI. Aceasta este în întregime externă, mai mult de jumătate fiind contractată de la Banca Chineză de Export-Import, o moștenire a finanțării comerciale pentru infrastructura de apă și feroviară prin împrumuturi garantate de stat (14 miliarde USD strânși între 2012 și 2020). Serviciul datoriei a fost suspendat în 2022, dar în octombrie 2023 țara a reușit să obțină un moratoriu asupra rambursărilor până în 2027. Acest lucru oferă o pauză temporară, dar nu rezolvă vulnerabilitățile structurale. Discuțiile privind revizuirea ratelor dobânzilor și a scadențelor continuă, în timp ce negocieri similare sunt în curs cu alți creditori oficiali, inclusiv India și alți creditori bilaterali.

Se preconizează că ușorul excedent de cont curent se va menține și în 2026. Deficitul comercial (13 % din PIB în 2024, excluzând mișcările legate de reexport) va continua să fie determinat de importurile de echipamente pentru proiecte portuare și energetice. Activitățile portuare și logistice, pe fondul extinderii zonei libere DDID-FTZ, vor menține excedentul din sectorul serviciilor (10%). Cu toate acestea, o atenuare a tensiunilor din Marea Roșie, care inițial stimulaseră activitățile de transbordare, ar putea afecta volumele în cazul în care traficul pe Canalul Suez va crește. Excedentul contului de venituri primare va fi semnificativ (3%), determinat de chiriile provenite din bazele militare străine și de renegocierea contractului de închiriere cu Franța în 2024. În plus, subvențiile străine pentru proiecte reprezintă 0,7% din PIB. În ciuda ușorului excedent de cont curent, poziția externă rămâne fragilă: rezervele valutare acoperă aproximativ trei luni de importuri (excluzând cele destinate reexportului) în 2025, un prag îngrijorător având în vedere datoria externă și încetarea planificată a moratoriului chinez.

Consolidarea puterii într-un peisaj regional instabil

În octombrie 2025, guvernul a introdus o modificare constituțională majoră care a eliminat limita de vârstă de 75 de ani pentru candidații la președinție, permițându-i astfel lui Ismaïl Omar Guelleh, în vârstă de 77 de ani, să candideze pentru un al șaselea mandat în 2026. Reforma, adoptată în unanimitate de o Adunare Națională dominată de Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială (UMP), ilustrează concentrarea puterii și slăbiciunea forțelor de contrabalansare. Prezentată ca o măsură de stabilitate într-o regiune instabilă, opoziția și ONG-urile au criticat această mișcare, considerând-o echivalentă cu o președinție pe viață. Guelleh, aflat la putere din 1999, se bazează pe sprijinul comunității Issa (un subgrup cu majoritate somaleză stabilit și în Somalia și Etiopia, care reprezintă 60 % din populație și are o influență semnificativă în cadrul forțelor armate), în timp ce marginalizarea populației afar (prezentă și în Etiopia și Eritreea) continuă să alimenteze tensiunile. În ianuarie 2025, atacurile cu drone împotriva rebelilor afar din apropierea frontierei cu Etiopia au atras critici internaționale în urma victimelor civile. Presiunea migratorie agravează aceste tensiuni interne: Djibouti găzduiește zeci de mii de refugiați din Eritreea, Etiopia și Somalia, ceea ce agravează provocările sociale și de securitate. În ciuda acestor vulnerabilități, regimul își menține stabilitatea prin controale stricte de securitate, rețele de clientelism și sprijin militar străin.

Djibouti s-a impus ca un actor strategic în Cornul Africii datorită poziției sale la Strâmtoarea Bab el-Mandeb, esențială pentru comerțul mondial. Țara găzduiește baze militare americane, franceze, chineze și japoneze, generând venituri de peste 125 de milioane de dolari pe an și consolidându-și rolul în domeniul securității, în special în contextul tensiunilor din Marea Roșie generate de conflictul dintre Israel și Hamas și de atacurile grupării Houthi, precum și al pirateriei din Golful Aden. Din punct de vedere diplomatic, Djibouti rămâne un mediator regional activ prin intermediul Autorității Interguvernamentale pentru Dezvoltare (IGAD) și prin Uniunea Africană și și-a consolidat legăturile cu Etiopia, un partener-cheie pentru activitățile sale logistice și portuare, în ciuda tensiunilor legate de memorandumul semnat între Etiopia și Somaliland pentru a acorda Etiopiei o bază navală, pe lângă o prezență sporită în portul Berbera. Această cooperare se bazează pe proiecte de infrastructură, precum legătura feroviară Damerjog-Nagad și zona de liber schimb DDID-FTZ. În același timp, Djibouti își consolidează parteneriatele extraregionale, în special cu Franța (reînnoirea tratatului de apărare în 2024 pentru o perioadă de 10 ani) și Turcia (acord politic încheiat în 2025) pentru a-și asigura interesele economice și geopolitice.

Ultima actualizare: 25 noiembrie 2025