Stiri & Publicatii
21/08/2013
Evaluarea Riscului de Tara & Studii economice

Industria de masini & echipamente - un adevarat model de contracarare a efectelor crizei financiare

Industria de masini & echipamente
Coface Romania a realizat analiza evolutiei industriei de masini & echipamente din Romania, un domeniu caracterizat atat de impactul semnificativ pe care il are in prezent, cat si de oportunitatile pe termen lung. Companiile active din industrie au generat la sfarsitul anului 2011, o cifra de afaceri de 66 MLD RON si 255.032 de locuri de munca, reprezentand peste 6,5% din cifra de afaceri si efectivul de salariati la nivelul intregii economii.
Dupa 2 ani consecutivi in care s-au inregistrat pierderi nete ce atinsesera 550 MIL RON la sfarsitul lui 2009, companiile din cadrul acestui sector au reusit in 2010 un adevarat reviriment prin obtinerea unui rezultat net pozitiv de 881 MIL RON, pentru ca anul 2011 sa marcheze consolidarea acestei evolutii printr-o crestere spectaculoasa a profitului net (+61,5%), pana la nivelul de 1,42 MLD RON.

 

Industria de masini & echipamente - un punct forte al economiei autohtone

Situatia pozitiva a sectorului, indicata de cresterea cifrei de afaceri (+20%) si a numarului de salariati (+7%) in 2011 fata de anul anterior, este confirmata si de evolutia profitabilitatii companiilor, care reprezinta un adevarat punct forte al acestei industrii si unul dintre elementele care au contribuit decisiv la imbunatatirea pozitiei financiare in perioada mentionata.

Aceste evolutii sunt cu atat mai notabile, cu cat din analiza detaliata a cifrei de afaceri si a profitului se poate observa ca rezultatele remarcabile la nivel sectorial au fost obtinute prin contributia companiilor din toate segmentele de marime, activand in toate cele 5 diviziuni de activitate considerate.

Astfel, cresterea cu 11,15 MLD RON a cifrei de afaceri 2011 fata de 2010 a fost posibila si datorita firmelor mici si mijlocii (+1,36 MLD RON crestere cumulata), observandu-se de asemenea ca activitatea desfasurata pe parcursul anului 2011 a fost profitabila la nivelul tuturor cele 5 diviziuni ale sectorului care au inregistrat ponderi in profitul net cumulat al sectorului cuprinse intre 6% (diviziunea 33) si 30% (diviziunea 29).

Din perspectiva evolutiei creantelor in functie de modificarea cifrei de afaceri, rezulta ca 55% dintre companiile ce activeaza in industria de masini si echipamente prezinta un risc de insolventa scazut sau mediu, 31% inregistreaza risc in crestere si doar 14% se confrunta cu risc mare, o distributie asemanatoare a nivelului de risc consemnandu-se si in cazul firmelor analizate individual de Coface in 2012.

Evolutia pozitiva constanta a celor mai importante 100 de firme din acest sector industrial pe parcursul anului 2012 (crestere cumulata cu peste 6% a cifrei de afaceri la 31.12.2012) creeaza premisele mentinerii si in viitor a tendintei de dezvoltare la nivelul intregului sector.

 

Disciplina de plata a companiilor din industria de masini & echipamente ar putea afecta partial tendintele evolutive ale sectorului

14% dintre companiile din sector inregistrau la 31 Martie 2013 datorii restante la bugetele de stat. Valoarea medie a datoriei restante per companie din sector (963 K RON, in crestere cu peste 50% fata de sfarsitul anului 2012) este influentata semnificativ de primele 5 companii ca marime a datoriilor restante (Top 5 datornici), care genereaza nu mai putin de 51% din totalul datoriilor.

Coreland aceasta evolutie a datoriei medii cu reducerea de 35% a numarului de firme care au datorii restante la 31.03.2013 fata de 31.12.2012, putem desprinde principala tendinta manifestata in cadrul acestui sector: in timp ce majoritatea contribuabililor din sector (86%) isi achita la timp datoriile, se amplifica problemele legate de achitarea obligatiilor la bugetele de Stat de catre contribuabilii mari recunoscuti ca datornici, care continua sa acumuleze datorii si sa deterioreze situatia de ansamblu a sectorului.

Reducerea numarului companiilor cu intarzieri la plata pe fondul cresterii valorii medii a restantelor catre bugetul de stat este in linie cu trendul general din piata, in conditiile in care Coface semnaleaza prin studiile publicate in anul 2013 cresterea incidentei problemelor de lichiditate in randul companiilor medii si mari.

Evolutia recenta (anul 2012 si S1 2013) arata o noua tendinta de deteriorare a comportamentului de plati in sector, cel mai ingrijorator aspect fiind ca pe parcursul primului semestru din 2013, s-au inregistrat 411 incidente de plata, iar o evolutie similara si in cea de-a doua jumatate a anului ar duce la aparitia unui nou moment dificil si chiar la depasirea numarului anual de incidente inregistrat in 2009 in contextul crizei economico-financiare.

 

Industria de masini si echipamente nu se plaseaza in randul sectoarelor „fruntase” din punctul de vedere al insolventelor

La sfarsitul primului semestru din 2013, 1.412 de firme (26% din total) apareau implicate in calitate de debitor in dosare avand ca obiect al cauzei: insolventa, somatia de plata sau ordonanta de plata, 281 dintre ele fiind inregistrate in instanta, in mai mult de 5 astfel de dosare.

Industria de masini si echipamente nu se plaseaza in randul sectoarelor „fruntase” din punctul de vedere al insolventelor, ocupand pozitia 15 intr-un top de 23 de sectoare de activitate, cu o pondere numerica de sub 1% in totalul insolventelor inregistrate la nivel national (in linie cu ponderea numerica a firmelor care activeaza in acest sector raportat la totalul firmelor active din Romania).

Indicatorii financiari ai companiilor insolvente din sector inregistreaza valori mult mai slabe decat cei calculati la nivelul tuturor firmelor insolvente din Romania, ceea ce arata ca in cazul acestui domeniu de activitate procedura insolventei si-a indeplinit in mare masura, rolul de „selectie” din punct de vedere economico-financiar al companiilor, afectand cu preponderenta firmele care au ajuns sa prezinte dezechilibre grave pe fondul unui management financiar defectuos si mai putin pe cele care au inregistrat doar o senzitivitate crescuta pe fondul unor socuri interne si externe.

"Mediul economic din primele 6 luni ale anului 2013 s-a dovedit a fi unul plin de provocari si se observa, in ciuda evolutiei industriei de masini & echipamente, o deteriorare a comportamentului de plati in sector, cel mai ingrijorator aspect fiind ca pe parcursul primului semestru din 2013, s-au inregistrat 411 incidente de plata, iar o evolutie similara si in cea de-a doua jumatate a anului ar duce la aparitia unui nou moment dificil si chiar la depasirea numarului anual de incidente inregistrat in 2009 in contextul crizei economico-financiare. Dar evolutia pozitiva constanta a celor mai importante 100 de firme din aceasta industrie pe parcursul anului 2012 (crestere cumulata cu peste 6% a cifrei de afaceri la finalul anului trecut) creeaza premisele mentinerii si in viitor a tendintei de dezvoltare la nivelul intregului sector.", a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface Romania.

Descărcaţi acest comunicat de presă : Industria de masini & echipamente - un adevarat model de contracar... (316,92 kB)

Contact


Emilia MUSCALU

Head of Marketing & Communications
Calea Floreasca 39, Et. 4 - 014453
Sector 1 - Bucuresti
ROMANIA
T: +40 21 231 60 20
Email: emilia.muscalu@coface.com

Sus
  • Romanian
  • English