Stiri & Publicatii
16/10/2013
Evaluarea Riscului de Tara & Studii economice

Evaluari revizuite ale riscului de tara

Evaluari revizuite ale riscului de tara
In Statele Unite, cresterea economica si increderea liderilor mediului de afaceri incep sa revina. Per ansamblu, economiile avansate se refac: dupa doi ani de recesiune, zona Euro va inregistra o crestere modesta, dar pozitiva in 2014 (+1%). In cadrul Uniunii Economice si Monetare, Germania este asteptata sa prezinte o revenire remarcabila de 1,8%. Franta va avea o crestere lenta (+0,6%), iar sfarsitul recesiunii este vizat de catre Spania si Italia. Dar, in ciuda acestor imbunatatiri la nivel regional, in Europa, increderea liderilor mediului de afaceri inca nu a revenit.
Preocuparile vin de la tarile in curs de dezvoltare, care se confrunta cu un declin structural in crestere (estimat la 4,8% per total in 2014), chiar daca tarile din regiunea BRICS vor beneficia indirect de recuperare in economiile avansate.
Prin urmare, Coface a revizuit evaluarile riscului de tara pentru SUA, Brazilia si Tailanda.

 

SUA: Evaluare A2 cu monitorizare pozitiva, in ciuda paraliziei bugetului

Perspectiva de crestere sustenabila si echilibrata (estimata la 1,5% in 2013 si 2,2% in 2014) a fost declansatoarea reevaluarii de catre Coface a Statelor Unite pentru clasa de risc A2(1), cu monitorizare pozitiva, in pofida presiunilor bugetare actuale.

Mediul investitional este acum unul puternic. Consumul privat, principalul motor al cresterii economice, progreseaza intr-o masura mai buna decat inainte de criza, datorita gospodariilor care si-au scazut gradul de indatorare. De asemenea, se fac vizibile imbunatatiri si in mediul de afaceri. Marjele si profitabilitatea companiilor sunt in crestere, in timp ce nivelul datoriei scade (55% fata de 85% in zona Euro), desi cresterea in anumite sectoare (materiale de constructii, cupru, hartie) ramane anemica. Companiile reprezinta stalpii de baza ai economiei: acestea au datorii mici si sunt foarte profitabile.

Desi suspendarea activitatii guvernului a fost o surpriza, nu ar trebui sa aiba un efect semnificativ asupra mediului de afaceri, cu conditia de a nu se manifesta pe termen lung. Cu toate acestea, incertitudinile legate de plafonul datoriei publice din SUA raman in picioare, iar riscul de nerecuperare nu poate fi exclus. In acest scenariu de risc, cererea din sectorul privat ar putea fi seminificativ afectata. Totusi, chiar si in acest stadiu, scenariul nostru principal se bazeaza pe evitarea cu orice pret a acestui impas, astfel incat consumul privat si investitiile sa ramana solide, in ciuda reducerilor bugetare, in continuare posibile.

 

Brazilia: Evaluare A3 cu monitorizare negativa, din cauza unor probleme structurale

Cresterea economica in Brazilia este dezamagitoare (estimata la 2,3% in acest an si 2,9% in 2014), ca urmare a consumului privat mai putin optimist si a investitiilor destul de scazute. Originile dificultatilor economice sunt structurale. Lipsa infrastructurii a limitat destul de mult mediul de afaceri. Majorarea ratelor dobanzii (Selic) poate ajunge la aproape 10% la sfarsitul anului 2013, astfel evitandu-se orice perspectiva semnificativa de recuperare.

Incetinirea ritmului de crestere a consumului afecteaza industrii si companii care depind de el: electrocasnice, automobile si electronice. Majorarea ratelor dobanzilor si preturile umflate pentru componente si masini importate, ca urmare a deprecierii reale, sunt amplificate de taxele si costurile de productie mereu mari. Companiile ezita astfel sa isi accelereze investitiile. In acest context, incidentele de plata ale companiilor braziliene inregistrate de catre Coface raman la un nivel ridicat, aproape de varful din 2009. Atat factorii macroeconomici, cat si cei microeconomici justifica o monitorizare negativa, alaturi de clasa de risc A3(2) pentru Brazilia.

 

Tailanda: Evaluare A3 cu monitorizare negativa, ca urmare a cresterii gradului de indatorare a populatiei

Nivelul riscurilor este in crestere in Tailanda, a carei evaluare A3 este acum monitorizata negativ. Cresterea economica a scazut dramatic in 2013 si va ramane constransa de gradul de indatorare a populatiei (80% din PIB) in 2014. Masurile de stimulare anterioare nu isi mai fac resimtite efectele.

In plus, tara va continua sa sufere din cauza incetinirii exporturilor, in special cele direct corelate de incetinirea Chinei.

 

(1) Clasa de risc A2: risc scazut

(2) Clasa de risc A3: risc acceptabil

Descărcaţi acest comunicat de presă : Evaluari revizuite ale riscului de tara (158,30 kB)

Contact


Diana OROS

Marketing and Communications Specialist 
Sos. Pipera 42, Et. 6 - 020112
Sector 2 - Bucuresti
ROMANIA
T: +40 37 46 70 886
Email: diana.oros@coface.com
 

Sus
  • Romanian
  • English